Apar informații din ce în ce mai controversate cu privire la ce se întâmpla în Voluntari. Marele proprietar de azile este șofer la cabinetul Gabrielei Firea, conform informațiilor din presă.
Ștefan Godei, fost președinte al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, care s-ar afla în spatele azilelor groazei din Voluntari, ar fi fost angajat ca șofer la Primăria Capitalei, la o săptămână de la preluarea mandatului de către Gabriela Firea, conform Gândul. Ștefan Godei este în prezent arestat preventiv pentru 30 de zile, în contextul anchetei DIICOT.
Acum, el apare angajat la cabinetul senatorial al Gabrielei Firea, după ce el ocupase această funcție pe când actualul ministru al Familiei era primar general al Capitalei, arată sursa citată.
Sursa citată scrie că el ar fi încasat lunar câte 3.000 de lei, ca angajat în cadrul cabinetului parlamentar al Gabrielei Firea în perioada 04.01.2021 – 01.02.2023.
Și nu ar fi singura legătură controversată, el fiind angajat în trecut și de echipa de fotbal FC Voluntari – sponsorizată de primăria condusă de soțul actualului ministru, Florentin Pandele – de unde a încasat venituri între 2012 și 2016 și ianuarie – aprilie 2020. În 2016 apare angajat la Senat, apoi, tot în 2016 la Societatea de Transport București și Compania municipală de consolidări București – din aparatul condus de Gabriela Firea, ca edil-șef al Capitalei, mai notează sursa citată. În rest, apare în statele Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, Primăria Municipiului București.
Se pare că el ar fi fost șoferul Gabrielei Firea și la Ministerul Familiei, deși nu apare în grila de salarizare.
”Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă. Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc. La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane. Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat” a reacționat Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu