Narcisa Iorga, după scandalul Raisa-Anca Alexandrescu: Îmi pare rău dacă vă supăr cu ce zic

Jurnalista și fosta membră CNA, Narcisa Iorga, a publicat un mesaj pe Facebook în care a vorbit despre Anca Alexandrescu.

Mesajul vine după ce Anca Alexandrescu a dat-o afară pe Raisa din emisiunea de la Realitatea Plus. Narcisa Iorga a folosit prilejul pentru a critica tendința publicului de a acorda încredere necondiționată unor persoane care câștigă rapid simpatie, cum este cazul Raisei, „personajul” care bubuie pe TikTok cu teorii ale conspirației, fiind mare fană Călin Georgescu.

„Anca Alexandrescu este o jurnalistă de școală veche, indiferent ce alte funcții a mai deținut. Spre deosebire de mulți realizatori de emisiuni pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, Anca își face singură documentarea. Cele mai multe ”vedete” vin la post cu câteva minute înainte de începerea emisiei și lasă totul pe seama producătorului. Primesc în cască tot. Ori au atâta încredere în sine și în spontaneitatea lor, încât nu au nevoie de documentare. ”Lasă, bă, că mă descurc”.

Anca nu este așa. Muncește enorm pentru fiecare cuvânt pe care-l spune pe post și nu-și citește niciodată textele de pe prompter. Nu crede povești, fără să le verifice. Astăzi, presa este mult mai superficială decât am învățat noi cum se face, la începutul anilor 90. Superficial a devenit și publicul. Îmi pare rău, dacă vă supăr cu această apreciere. Publicul de astăzi nu mai trece prin propriul filtru ceea ce vede la tv sau pe rețelele sociale. El știe mai bine ce și cum, n-are nevoie de nicio documentare. Nu-și pune întrebări și lipește imediat etichete. Trece ușor dintr-o parte în alta, doar pentru că apare cineva care-i spune ceea ce îi place să audă, deși acele vorbe sunt minciuni. Anca Alexandrescu este un om care își asumă faptele. Are simpatii și antipatii. Așa, și? Cine nu are? O vedeți de 5 ani pe post, i-ați văzut investigațiile, multe confirmate în timp.

Ce știți despre invitata ei de-aseară? O cunoașteți? Ați urmărit-o în timp? Nu vă întrebați nimic despre trecutul ei? N-a apărut din neant, ci postează de ani mulți pe Facebook. I-ați citit postările dinainte de 2024? Văd mulți care-i acordă credit necondiționat. Eu, nu. Prefer să mă documentez serios înainte de a acorda cuiva încredere. Pot înțelege valurile de simpatie născute în momente de criză. Sunt normale. Ce nu înțeleg este de ce nu învățăm niciodată că ”ce e val, ca valul trece”. Cu cine rămâneți după ce trece valul?”, a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

VEZI ȘI: Celebra Raisa de pe TikTok, dată afară de Anca Alexandrescu din platoul Realitatea Plus / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel