EXCLUSIV  Emil Cioran s-a aruncat în Herăstrău, după o ieşire la restaurant cu Petre Pandrea

Pe vremuri, poarta cea mai largă prin care se putea intra în gazetărie era postul de corector. Corectorul aparţinea însă corpului tehnic al unei redacţii, legat fiind de o tipografie. De aceea, postul de corector constituia mai mult un paliativ decât o profesie pentru tânărul – de obicei student – aspirant la o carieră literară sau de ziarist. Un post de corector, mai ales corector de noapte, era uşor de găsit. Existau, pe lângă atâtea cotidiene, numeroase săptămânale şi reviste lunare în epoca interbelică. Postul era modest retribuit, dar nu solicita mult timp, iar tânărul pătrundea astfel în boema gazetărească, ce interfera cu cea literară. Era dus de vreun redactor în localuri cu mâncare ieftină – dacă lucra în tura de noapte –, la „Tunelul norvegian”, de la subsolul restaurantului „Carul cu bere”, sau în cafenelele consacrate ale breslei: „Corso”, „Capşa”, „Café de la Paix”, „Grand”, toate pe Calea Victoriei.

În aceste cafenele îşi făceau veacul anumiţi ziarişti (şi scriitori), alţii veneau şi plecau la o oră fixă şi tot aici se întâlneau reporteri şi samsari de ştiri, adică oameni care aflau o ştire, o verificau, dar nu ştiau să scrie, aşa încât ea trebuia prelucrată de un profesionist. Tot în cafenele unii gazetari îşi dădeau întâlnire pentru a consemna un interviu cu un intelectual, literat sau om de teatru, destinat paginii culturale a cotidianului la care lucrau.

Existau apoi ziarişti acreditaţi pe lângă varii instituţii – primărie, ministere, Palatul de Justiţie –, care, în funcţie de abilitatea lor, aduceau ştiri. Cea mai înaltă acreditare era la Cameră, aceasta însemnând că redactorul respectiv avea acces la dezbaterile parlamentare, putea umbla liber pe culoarele clădirii din Dealul Mitropoliei şi putea să frecventeze bufetul, unde făcea cunoştinţă cu deputaţi şi lega, eventual, unele prietenii în mediul respectiv.

Lumea gazetărească forfotea în perimetrul dintre „Capşa” şi „Athénée Palace” (cafeneaua „Corso” era în imediata sa apropiere), întrucât redacţiile importante şi mai puţin importante se aflau pe strada Sărindar, pe Brezoianu ori pe strada Domniţa Anastasia („Curentul”), sau chiar pe Calea Victoriei („Cuvântul”). Corectorii, colaboratorii, gazetarii începători, scriitorii tineri se hrăneau frugal în anii ’30 la noile automate americane cu sendvişuri sau la „Herdan”, un birt economic cu două feluri de mâncare gătită, aflate şi ele pe Calea Victoriei. La subsolul Cercului Militar, unde există azi o galerie de artă, lângă fostul cinematograf „Central”, funcţiona, de asemenea, un restaurant potrivit cu buzunarele lor.

Redacţiile din Sărindar, dar şi acelea în care îşi aveau sediul publicaţii ca „Reporter” sau „Rampa” – legate de mediile artistice – erau locuri de şuetă. Directorul sau prim-redactorul primeau în cabinetele lor destul de modeste dive şi actori doritori să îşi întreţină publicitatea. De altfel, ziariştii erau nelipsiţi de la mesele date după o premieră teatrală. (Cotidienele aveau propriii cronicari dramatici.) Aceste supeuri se desfăşurau la restaurante din acelaşi perimetru central al Bucureştiului, cu predilecţie la „Elysée”, unde dramaturgul Victor Eftimiu, sensibil faţă de greutăţile tinerilor colegi, avea în anii ’30 o boxă rezervată. Eftimiu era un scriitor prolific şi un publicist care câştiga mult. „Toţi scriitorii – povesteşte N. Carandino – care îi erau prieteni şi care nu aveau cu ce să-şi plătească masa erau din oficiu invitaţii lui Victor Eftimiu. Aveau o singură obligaţie: să iscălească un bon. La sfârşitul lunii, el făcea plata generală. Mulţi confraţi uitau să iscălească bonurile, grăbiţi să treacă strada la «Cuvântul», să-l înjure...”

Gazetarii cu venit şi renume, ca Petre Pandrea, nu ocoleau restaurantul „Bufet” de la Şosea, rebotezat de comunişti „Doina”, unde acesta l-a invitat pe Brâncuşi la o masă prelungită, când sculptorul a sosit pentru ultima oară în ţară, în 1937, sau un local retras de pe malul lacului Herăstrău, „Bordei”. Pandrea l-a avut invitat acolo, între alţii, pe Emil Cioran, care, la sfârşitul unei nopţi de chef prelungit, s-a aruncat în apa răcoroasă a bălţii. A fost recuperat de chelneri, uscat, frecţionat şi învelit în nişte feţe de masă – ca să nu răcească – în care, înfăşat astfel, a adormit.

În amintirile sale, Petre Pandrea defineşte ca nimeni altul farmecul greu de prins în cuvinte al bodegilor şi locandelor Capitalei interbelice: „Vraja îşi are sediul în periferia bucureşteană, în micul restaurant şi în grădinile de vară încărcate cu parfumuri grele de tei, salcâm, liliac şi trandafiri, cu mirosuri condimentate cu mititei şi cimbru, în voluptatea animalică a femeilor fardate şi luxos înveşmântate...”.

Sosit în 1927 în vizită în România, Hermann Keyserling, filosoful balt care înfiinţase o şcoală de înţelepciune la Darmstadt şi care spusese că „drumul cel mai scurt spre tine însuţi este o călătorie în jurul lumii”, după ce o întreprinsese, a rămas impresionat tocmai de acest specific al Bucureştilor, de ţuica şi de lăutarii săi, constatând că numai din România ar putea renaşte Bizanţul. Întors acasă, ne-a consacrat pagini pline de simpatie în Analiza spectrală a Europei. Vizita lui Keyserling la Bucureşti a bucurat cercurile intelectuale şi mondene ale oraşului şi a fost consemnată pe larg în presă. Poate pentru că fusese oaspetele lui Nichifor Crainic, sub aparenţa unei „laudatio”, Nae Ionescu a scris atunci, sub titlul Keyserling, un pamflet subţire, răutăcios, meşteşugit. Oricum, nemeritat.

Epoca interbelică a cunoscut, între altele, o iniţiativă eficientă, inspirată poate din Apus: Serviciul de Presă. Prin intermediul acestuia, o persoană sau o instituţie, contra unei taxe lunare, putea afla ce se scrie despre ea în oricare din publicaţiile româneşti. Întrucât pe atunci nu existau copiatoare, abonatul Serviciului de Presă primea în plic, cu promptitudine, orice menţiune care îl privea, decupată şi lipită pe hârtie, cu specificarea datei şi a ziarului sau revistei în care apăruse.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News