Florin Cîțu, președintele PNL și al Senatului, se află în Statele Unite ale Americii.
Președintele PNL nu este singur însă în SUA, ci alături de alți politicieni români, precum liberala Alina Gorghiu și social-democratul Robert Cazanciuc.
”Anul acesta se marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România - SUA. În acest context, delegația Senatului, condusă de Florin Cîţu, a discutat cu oficiali ai Departamentului de Stat despre:
- necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane pe teritoriul țării noastre.
- asigurarea securității energetice europene și rolul României în acest proces. situația din Ucraina.
- includerea cât mai rapidă a României în Programul Visa Waiver.” a anunțat Alina Gorgiu, pe Facebook.
Anterior, și Florin Cîțu a scris: ”Anul acesta marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România - SUA. În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii și oportunități de cooperare cu SUA. Am reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane. Am transmis angajamentul României pentru creșterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare și intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităților forțelor armate române. O altă temă de discuție a fost importanța asigurării securității energetice europene și rolul României în acest proces. Ne-am consultat pe tema situației din Ucraina, a măsurilor luate în acest context și a modalităților de sprijinire a Ucrainei. Un alt subiect a fost importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver.”
Social-democratul Robert Cazanciuc nu a transmis un mesaj politic din SUA, ci o imagine pe care a considerat-o însuflețitoare de Buna Vestire:
În timp ce delegația Senatului este în SUA, președintele Joe Biden se află în Europa. Astăzi, a fost în Polonia, unde a vizitat refugiații, mamele și copiii lor. Le-a povestit copiilor din Ucraina despre nepoții săi și le-a spus mamelor din Ucraina că sunt frumoase. El anunță un război lung și costisitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu