Andrew, unul dintre frații Tate, arestați de curând pentru 30 de zile, a transmis un mesaj din închisoare.
Unul ditre frații Tate, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, acolo unde se află din 29 decembrie 2023.
„Se pare că nebunia elitei conducătoare este expusă în întreaga lume acum. Au o singură comandă: Nu vorbi, comportă-te ca o oaie“, a scris Andrew Tate sâmbătă dimineața.
Ulterior, într-o altă postare, acesta a scris: „Dumnezeu este de partea noastră. Matrix nu va câștiga“.
It appears the insanity of the ruling elite is exposed worldwide now.
They have one command,
Do not speak out, behave as sheep.— Andrew Tate (@Cobratate) December 31, 2022
Eugen Vidineac, avocatul fraților Tate, spune că probabil postarea a fost făcută de un manager de cont. De asemenea, cei doi neagă săvârșirea faptelor de care sunt acuzați (trafic de persoane, exploatare sexuală, viol) și încearcă să își demonstreze nevinovăția, conform Adevărul.
Joi, 29 decembrie 2022, poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov la locuinţele a patru persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, cei în cauză fiind reținuți.
Frații Tate se numără printre cei arestați și își vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Acţiunea operativă a fost organizată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
De asemenea, aceștia au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale - I.G.P.R. și de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi Serviciului pentru Combaterea Traficului de Persoane, precum şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei (citește mai mult AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu