Grupurile parlamentare ale PNL și USR au semnat un protocol de colaborare în actuala sesiune legislativă și au anunțat o listă de priorități pe care le vor susține împreună în Camera Deputaților și la Senat.
Documentul asumat PNL și USR vizează măsuri legislative amânate în anii trecuți: reducerea numărului de aleși, comasarea unităților administrativ-teritoriale și anularea taxării contractelor de muncă part-time la nivelul salariului minim. Înțelegerea include proiecte din comisiile de specialitate, menite să deblocheze dosare legislative înghețate în Parlament. Diana Stoica, deputat USR, a detaliat obiectivele asumate într-o conferință de presă transmisă pe pagina de Facebook.
„Cele pe care ni le-am asumat prin acest acord semnat astăzi între liderii grupurilor parlamentare sunt: reforma administrației publice și aici ne referim la creșterea nivelului de profesionalism din instituțiile publice din România, ceea ce Guvernul Bolojan, din care fac parte și PNL și USR, au început deja. În al doilea rând, reforma administrativ-teritorială, această discuție pe care o avem de foarte mult timp în spațiul public a venit momentul, credem noi, să găsim și la nivel parlamentar o soluție pentru eficientizarea și modernizarea reformei administrației publice și a UAT-urilor din România. Vom propune în curând varianta pe care noi o considerăm potrivită. Ne referim și la reforma electorală, în primul rând reducerea numărului de parlamentari, așa cum românii au votat în urmă cu mai mulți ani de zile. Trebuie, de asemenea, înfăptuită și în plan administrativ. Ne referim și la eliminarea supraimpozitării muncii part-time. Colegii din PNL și USR, membri în comisia de muncă, au proiecte legislative depuse în acest sens. Trebuie să eliminăm această nedreptate cât mai curând. Nu se poate să plătești taxe întregi pentru un contract de muncă cu normă parțială”, a spus Stoica.
Deputații PNL și USR au contestat la CCR votul prin care PSD, AUR și parlamentarii din zona suveranistă au instalat doi secretari în Biroul Permanent al Camerei Deputaților
În paralel cu semnarea parteneriatului pe proiecte, deputații USR și PNL au contestat la Curtea Constituțională votul prin care PSD, AUR și parlamentarii din zona suveranistă au instalat doi secretari în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Ei acuză o alianță nedeclarată și cere explicații despre negocierile din culise.
„Cerem în mod imperativ PSD să facă public protocolul sau să facă publice protocoalele pe care le-au încheiat cu partidele extremiste din Parlament. Vrem să știm și noi ce au semnat și la ce s-au angajat, s-au angajat să depună reglementări antireformiste, s-au angajat pentru a avea voturi pentru a trece un guvern PSD-AUR-SOS? La chestiuni care ne pot aduce si în situație de infringement, vrem să știm lucrurile acestea”, spune Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL.
„Noi nu le luptăm pentru posturi, ci ne luptăm pentru o normalitate. Poporul a spus că anumite partide trebuie să fie în Parlament în anumite proporții, iar proporția din Parlament trebuie să fie văzută inclusiv în Biroul Permanent. AUR și PSD au schimbat voința poporului. Vorbim despre un articol foarte clar din Constituție care spune că în birourile permanente trebuie să respecte ponderea dată din Parlament, această pondere în acest moment nu este îndeplinită. Un singur exemplu: 13 parlamentari deputați de la SOS generează un loc în Biroul Permanent, în timp ce peste 54 de deputați PNL generează tot un loc”, a spus deputatul USR Alex Dimitriu.
Liderii deputaţilor PNL şi USR reafirmă că nu votează un Guvern din care face parte PSD
Andronache şi Stoica, au spus azi că nu vor vota un Guvern condus sau din care să facă parte PSD.
„Partidul Naţional Liberal a comunicat condiţiile în care va susţine o echipă de guvernare, modul în care PNL va acorda votul său de învestitură. În măsura în care aceste condiţii vor fi îndeplinite, bineînţeles că se poate discuta despre chestiunea aceasta. Deocamdată, discutăm aici, în prezent, despre colaborare parlamentară (PNL - USR - n.r.). Este absolut normal să avem un parteneriat cu colegii noştri de la USR, atât timp cât, iată, inclusiv la nivel de priorităţi legislative, avem foarte multe elemente comune. Există decizii ale Partidului Naţional Liberal luate în Congres. Prin urmare, noi vom respecta ceea ce au decis colegii noştri prin votul unanim dat în Congres. Reamintesc, doar ca să nu existe niciun fel de îndoială, că decizia Congresului PNL este aceea de a nu mai vota vreun Guvern din care face parte PSD”, a declarat Gabriel Andronache.
„Atâta vreme cât propunerea (de premier - n.r.) pe care noi, împreună cu colegii din PNL şi din UDMR, am făcut-o, în persoana domnului Siegfried Mureşan, va fi cea pe care preşedintele României o va transmite către Parlament, noi o vom susţine. Dacă propunerea va fi domnul Grindeanu, în mod cert nu va beneficia de voturile USR, în mod cert nici de voturilor PNL. Nu e vorba de faptul că nu suntem deschişi la o colaborare, din contră, noi suntem cei care am fost aici, cei care au asigurat prezenţa şi voturile pentru a adopta toate reformele pe care ţara noastră şi le-a asumat. Suntem şi astăzi aici, după cum vedeţi, probabil singurii parlamentari prezenţi astăzi, aici şi continuăm să lucrăm pe zona legislativă. Dar nu, nu vom susţine un Guvern din care să facă parte PSD”, a adăugat deputata USR.
PNL și USR au decis să boicoteze toate activitățile parlamentare de la Camera Deputaților cu excepția celor de grup
Amintim că săptămâna trecută, PNL și USR au anunțat că vor boicota toate activitățile parlamentare ale Camerei Deputaților, cu excepția celor de grup, și vor sesiza Curtea Constituțională. Decizia vine ca reacție de protest împotriva redistribuirii unor funcții de secretar din conducerea forului către reprezentanții AUR și SOS România, mișcare acuzată de Opoziție drept un abuz al alianței PSD-AUR-SOS. Funcții de secretar ocupate de reprezentanții PNL și USR în conducerea Camerei Deputaților au fost alocate marți, în deschiderea noii sesiuni parlamentare, reprezentanților AUR și SOS România.
Reprezentanții PNL și USR au susținut că majoritatea creată în Camera DEputaților a modificat abuziv ordinea de zi pentru a le respinge proiectele de lege (în special cele pe justiție) și a încălcat decizii ale Curții Constituționale privind negocierea funcțiilor.