Tensiune maximă în PSD, înaintea unei ședințe decisive. Liderii social-democrați se reunesc pentru a analiza evoluția negocierilor privind formarea noului guvern și pentru a stabili poziția partidului într-un moment-cheie pentru scena politică. În discuție sunt nu doar măsurile fiscale, ci și scenariile privind participarea la guvernare: o parte dintre social-democrați doresc cooptarea în actuala coaliție PNL–USR–UDMR, în timp ce alții preferă o formulă de sprijin parlamentar din opoziție.
Agenda ședinței este încărcată de subiecte strategice, inclusiv împărțirea ministerelor și numele potențialilor miniștri. Potrivit surselor România TV, toți liderii PSD ar fi favorabili intrării la guvernare, cu dorința exprimată deja în mai multe rânduri de a desemna chiar premierul, în calitate de partid câștigător al alegerilor parlamentare de acum șase luni.
Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat, într-o intervenție televizată, că această ședință ar putea defini nu doar viitorul executiv, ci și direcția în care se va îndrepta România în anii următori. În același timp, Bogdan Chirieac a punctat o altă mare dilemă pentru viitoarea alianță.
Bogdan Chirieac arată "viitoarea mare dilemă"
„Liderii PSD poate că-și doresc funcția de prim-ministru, numai că nu le-o oferă nimeni. E o strategie pentru negociere. Au cerut funcția de premier, știind că premier va fi domnul Ilie Bolojan. Apoi, vor avea mai mult drept sau prioritate să solicite alte funcții pe care probabil le au deja în minte. Premier va fi domnul Ilie Bolojan. El este propunerea președintelui Nicușor Dan.
O să avem președinte de la USR, primul ministru de la PNL, președintele Senatului de la PNL, și PSD presupun că va lua pentru domnul Sorin Grindeanu președinția Camerei.
Eu mă întreb altceva. Să zicem că e viitoarea mare dilemă. Dacă merg cele 4 partide împreună la guvernare, deși nu e cea mai bună idee din punctul meu de vedere, dar nu decidem noi, ci liderii PSD, d-aia sunt aleși și ei știu ce e cel mai bine pentru țară, la alegerile pentru Primăria Capitalei cum vor merge? Vor merge cu un candidat comun împotriva unui candidat suveranist sau fiecare partid va avea un candidat propriu? De acolo ar începe bălăcăreala. Probabil că se va întâmpla în felul acesta și atunci USR va dori să aibă candidatul său, va ataca PSD-ul, PSD-ul va riposta, iar guvernul își va desfășura, sperăm cu bine, activitatea”, a explicat Bogdan Chirieac.