Cu numai câteva săptâmâni înaintea datei de 29 noiembrie, termenul limită în care România trebuie să transmită la Comisia Europeană lista proiectelor care vor fi realizate prin Programul SAFE - despre care chiar şeful de la Ministerul Economiei a spus că este unul strâns, ministrul Radu Miruţă face valuri în presă cu declaraţii furibunde vizând Romarm. O strategie putem spune păguboasă pentru o companie de stat care se vede în postura de a fi arătată cu degetul într-un moment în care se decid finanţări uriaşe pentru sectorul de apărare.
Autoritatea tutelară, respectiv Ministerul Economiei ar fi trebuit să ajute compania Romarm în acest moment când sunt în joc finanţări europene uriaşe, bani care ar fi dus la relansarea industriei româneşti de apărare şi la dezvoltarea de parteneriate.
Iar dacă sunt suspiciuni referitoare la anumite aspecte sesizate de Corpul de Control al ministrului, instituţiile statului ar trebui să îşi facă datoria, justiţia ar trebui lăsată să lucreze fără un spectacol mediatic orchestrat chiar de ministrul de resort care face valuri despre Romarm cu câteva săptămâni înaintea termenului limită pentru depunerea proiectelor SAFE. Un obicei care, din păcate, se repetă în politica dâmboviţeană: reprezentanţi ai statului care spun că satul e prost şi totul trebuie igienizat pe placul unora aflaţi vremelinic în funcţii publice.
VEZI ȘI: Ministrul Miruță, acuzat de ANAT de populism și atacuri publice în loc de soluții pentru turism
Ce a anunţat ministrul Radu Miruţă
Corpul de Control trimis pentru a verifica modul în care s-au făcut selecţiile pentru Consiliul de Administraţie al ROMARM şi pentru funcţia de director al companiei a constatat că acestea s-au desfăşurat cu încălcarea legii, drept pentru care a fost sesizat Parchetul, dar şi DNA şi Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Radu Miruţă.
Citește declarația lui Radu Miruță, dar și reacția Companiei Naționale ROMARM S.A. pe DCBusiness.ro.