La protest va lua parte și personalul care deservește scena din toate sectoarele teatrului.
Potrivit unui comunicat de presă, programul-pilot le-a fost adus la cunoștință prin Circulara nr. 766/03.02.2026 - Instrucțiuni privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacol sau concert. Atât actorii, cât și ceilalți angajați în departamentele tehnic și producție ale TNB protestează față de faptul că această circulară transformă munca de creație nenormată în domeniul artistic în muncă de birou și conține anexe prin care sunt obligați să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunțită pentru orele de lucru.
'Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură și îi transformă pe artiști în 'scriitori de rapoarte zilnice', iar pe directorul artistic sau pe manager - în 'raportorul' nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este și cu sine - începând în zori și terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoțional greu de cuantificat, spun actorii TNB, potrivit comunicatului.
Protestul are loc de la ora 14:30, potrivit Agerpres.