Curtea de Apel a admis cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o preşedintele României, Nicuşor Dan, ca reclamant, faţă de AEP, în ceea ce priveşte cheltuielile din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2025.
Astfel, Curtea de Apel a anulat "Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 177DC din 05.11.2025, emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, şi anulează în parte Raportul de control nr. 11057/11.08.2025, emis de aceeaşi autoritate, în partea referitoare la invalidarea cheltuielilor electorale în cuantum de 930.283,10 lei, solicitate la rambursare”, şi obligă AEP să îi ramburseze lui Nicuşor Dan suma de 930.283,10 lei.
Curtea de Apel București a obligat AEP la rambursarea către Nicușor Dan şi a sumei de 930.283,10 lei, reprezentând cheltuieli electorale efectuate în timpul campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2025.
Decizia poate fi atacată la recurs
Decizia Curţii de Apel nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 15 zile.
"Părţile au drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziţii Publice, sub sancţiunea nulităţii”, transmit cei de la Curtea de Apel.
Ce a declarat Nicuşor Dan despre plângerea făcută împotriva AEP
În urmă cu două luni, preşedintele Nicuşor Dan scria pe reţeaua X care sunt motivele pentru care a acţionat AEP în instanţă.
"Referitor la informațiile despre plângerea penală a AEP legată de campania mea electorală, aceasta nu este o noutate, ci mai degrabă o republicare a unei știri din aprilie 2025. Aspectul important nu este persoana mea, ci funcționarea instituțiilor, care vânează virgule lipsă în documente și se prefac că nu văd fapte vizibile de pe Lună.
AEP nu a înțeles donațiile online nici măcar în 2025, deși în campaniile din 2016 și 2020 mi-a aplicat aceleași amenzi, ulterior anulate de instanță, și a depus aceleași plângeri penale, din care nu s-a concretizat nimic. În schimb, nu a văzut nicio neregulă în finanțarea campaniei lui Călin Georgescu.
ANI a emis în 2022 un raport prin care mă declara incompatibil și în conflict de interese, raport anulat ulterior de instanță, și a depus o plângere penală care, de asemenea, nu a dus la nimic. Dar nu îmi amintesc să fi identificat în ultimii ani vreun funcționar public sau politician care să nu își poată justifica averea, deși este suficient să te uiți la mașinile din parcările marilor primării.
Nici nu mai menționez ISC, care nu vede construcțiile ilegale nici măcar atunci când îi sunt semnalate, dar hărțuiește tocmai primăriile și funcționarii care respectă legea.
Boala este una veche, complicitățile sunt vaste și consolidate în timp, motiv pentru care este nevoie de mult efort și timp pentru a reforma instituțiile", a scris atunci preşedintele Nicuşor Dan pe X.