La 30 de minute de București, ascuns după mici sate, stă un loc ca o zi de vacanță. Aici, găsești activități pentru întreaga zi. Și pentru cei mici, dar și pentru cei mari.
Cu iarba tunsă mereu, copaci tineri și curați, flori diverse, o livadă și multe locuri tocmai bune pentru poze, Parcul Natural Comana este ca o oază de relaxare la doar 30 de minute de Capitală.
Ideal pentru familiile cu copii, Parcul Comana poate fi locul potrivit și pentru cupluri sau cei dornici de sport în natură. Ales adesea pentru drumeții de către bicicliști sau de către pasionații de fotografie, parcul oferă imagini neîntâlnite în capitala României. Comparabil cu parcurile din țările mai dezvoltate, Parcul Natural Comana se remarcă prin:
- diversitatea de copaci și flori, mereu curate și întreținute, iarba care parcă aici niciodată nu crește, fiind mereu perfect tunsă
- terase și restaurante, unele alese pentru mâncare, altele doar pentru înghețată
- cai, fie că sunt cei care se bucură de vremea bună în țarcul de lângă restaurant, fie cei pentru plimbări, sunt o atracție, în special, pentru copii.
- mai nou, avem și păsări, pe lângă cele din Delta Neajlovului, precum bufnițe și vulturi.
- copiii pot alege să se dea în roată sau în carusel, pot să alerge cu bicicletele, trotinetele, rolele sau să încerce tiroliana ori parcul de aventură.
- cine vrea să fie mai aproape de apă, se poate plimba cu hidrobicicleta, barca cu vâsle sau caiacul.
- sunt și alte activități precum pictură pentru cei mici sau să tragi cu pușca cu bile, pentru cei mai mari.
- cine are nevoie de un răgaz, se poate așeza la picnic, pe pătură, fiind mai multe locuri în parc unde se practică picnicul, atât cu pături cât și cu hamace sau chiar scăunele.
- există și alte două activități pentru a descoperi parcul: pe apă, plimbându-vă cu vaporul sau pe uscat, cu trenulețul.
Pe lângă toate activitățile pe care le puteți face în parc, acesta are beneficiul curățeniei, nu sunt gunoaie aruncate pe nicăieri, dar și al igienei, beneficiind de câteva toalete (care nu sunt cele din plastic ecologice) mereu curate și întreținute. De altfel, și vedem cine se îngrijește mereu de parc. Sunt străini, oameni angajați în parc pentru a-l păstra mereu curat și întreținut. Se plimbă pe alei, câteodată, cu micile mașinuțe ca de golf, care sunt ele însele o încântare pentru copii. Salută și sunt mereu prietenoși. Un alt beneficiu este al spațiului personal, fiind un parc mereu liber.
Acest articol nu este unul publicitar, ci un mesaj despre locuri din România care merită apreciate. Dacă și tu știi un astfel de loc, așteptăm mesajul tău pe redactia@dcnews.ro sau roxana.neagu@dcnews.ro, însoțit de poze!
Bonus, în Comana este și Mănăstirea-cetate Comana, ceva mai aglomerată duminică dimineață, dar mereu deschisă pentru credincioși și liberă în restul timpului. Are și locuri de parcare și este un loc care îmbină frumos istoria cu credința, fiind construită în 1461 de către domnitorul Vlad Țepeș. Și acest loc, ca și parcul, este foarte bine îngrijit.