Un şofer a fost prins de poliţiştii de la Brigada Autostrăzi din cadrul Poliţiei Rutiere în timp ce mergea cu spatele pe autostradă.
Incidentul a avut loc pe autostrada A1, Deva-Nădlac, la kilometrul 517, pe 25 august. Şoferul prins că mergea cu spatele pe autostradă a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 4325 lei, iar permisul său de conducere a fost suspendat pentru următoarele 120 de zile.
Între 24 şi 30 august 2026, poliţiştii de la Brigada Autostrăzi au aplicat 1617 sancţiuni contravenţionale în urma verificărilor.
"Au fost aplicate 303 sancţiuni contravenţionale persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 140 celor care nu foloseau centura de siguranţă.
De asemenea, au fost aplicate 12 sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, 28 pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice şi 154 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.
Totodată, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale pentru staţionarea pe banda de urgenţă şi 7 pentru depăşire neregulamentară.
Ca măsuri complementare, poliţiştii de la autostrăzi au reţinut 85 de permise de conducere, dintre care 37 pentru viteză şi au retras 99 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 10 infracţiuni", transmite Poliţia Rutieră într-un comunicat de presă remis Agerpres.
Doi şoferi, prinşi cu viteză mare pe autostradă
În afară de şoferul prins că mergea cu spatele pe autostradă, poliţiştii au mai dat două exemple de încălcare a regulilor în trafic.
"1. La data de 30 august 2026, ora 12:58, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A7 Mizil - Săbăoani au oprit în trafic, pe tronsonul autostrăzii A7, la kilometrul 67, un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, care circula cu 173 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză maxim admisă este de 130 km/h. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat în bazele de date ale Poliţiei Române. În cauză, a fost întocmit dosar penal.
2. La data de 29 august 2026, ora 11:46, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A3 Turda - Borş au depistat, pe autostrada A3 Câmpia Turzii - Nădăşelu, la kilometrul 16, un autoturism, care circula cu 204 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză maxim admisă este de 130 km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă contravenţională şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 120 de zile", se mai arată în comunicatul de presă.
Mai multe autostrăzi înseamnă mai puţine accidente?
Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a explicat de ce construcţia autostrăzilor din România nu va reduce numărul de accidente.
„Eu am înţeles că dacă facem autostrăzi nu mai moare lumea în accidente. Iată că nu e chiar aşa: avem în jur de 40 de morţi pe an în accidente pe autostrăzile din România, la 1.200-1.300 km de autostradă. Danemarca are tot atâţi kilometri şi are 4 morţi pe an. Adică de zece ori mai mult, comparat cu Danemarca, având acelaşi număr de km de autostradă. Bine, la ei densitatea de autostradă e mai mare fiind o ţară mai mică, dar numărul de kilometri de autostradă e egal cu România.
Ei au 4 morţi, noi avem 40. Însă la ei educaţia rutieră începe din grădiniţă şi ţine toată viaţa. La noi educaţia rutieră e zero: începe şi se termină foarte repede la şcoala de şoferi şi atunci avem astfel de situaţii”, a spus Titi Aur la emisiunea De Ce Conducem.