Alin Nica, fostul lider al PNL Timiş şi preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat la şefia administraţiei judeţene, în alegerile din 9 iunie, din partea Forţei Dreptei.
Decizia survine opoziţiei exprimată de acesta faţă de hotărârea luată de coaliţia centrală PNL-PSD de a-l susţine pentru această funcţie pe actualul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis.
La conferinţa de presă în care Alin Nica şi-a anunţat candidatura a fost prezent şi liderul Forţei Dreptei, Ludovic Orban.
"Acum trebuie să luptăm până la capăt pentru dreapta românească din judeţ şi pentru liberalii care merită o opţiune de dreapta la alegerile din 9 iunie. Nu putem să ne întoarcem ca pe vremea comuniştilor şi să avem un singur candidat real în persoana domnului Simonis. Am finalizat discuţiile cu domnul preşedinte Ludovic Orban şi am decis să candidez la preşedinţia CJ din partea Forţei Dreptei, cea mai autentică formaţiune liberală care a rămas pe scena politică din România. Sunt şi voi fi liberal. De 20 de ani am fost promotorul şi voi fi în continuare promotorul ideilor liberale. A fost o decizie extrem de grea, dar nu am avut de ales. Cei de la Bucureşti m-au exclus de facto din PNL: Ciucă şi Bode l-au făcut pe Simonis călăul judeţului Timiş", a afirmat Alin Nica, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat că a avut întâlniri şi cu liderul USR Timiş, Dominic Fritz, candidat pentru un nou mandat la fotoliul de primar al municipiului Timişoara.
"Am înţeles de ce ani de zile cetăţenii, oameni simpli, ne încurajau să lucrăm împreună. Cred că momentele acestea de criză au deschis ferestre de comunicare. Cred că putem forma un tandem care să răspundă cerinţelor alegătorilor. Vom promova idei liberale, curate şi nu opţiuni vopsite", a mai spus Alin Nica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu