30 de ani, marele prag al vieţii. Ce spun psihologii

După trei decenii de viaţă, atingem într-adevăr un prag?

Specialiştii spun că preajma vârstei de 30 de ani este, realmente, un jalon important în evoluţia unei persoane de-a lungul existenţei ei.

Cum eşti la 30, cam aşa rămâi, este de părere Little, care este şi autorul unei cărţi recente - Me, Myself, And Us: The Science of Personality and the Art of Well-Being – în care explorează şi această problemă.

În sprijinul acestei idei, el citează convingerea unui reputat psiholog american, fost profesor la Harvard, William James, care, în 1890, a publicat o carte - The Principles of Psychology – în care susţinea (pentru prima dată în psihologia modernă) ideea că personalitatea se stabilizează, se „încheagă" odată cu vârsta.

Şi a exprimat foarte plastic această idee: „În cazul celor mai mulţi dintre noi, până la 30 de ani, caracterul s-a întărit ca ipsosul şi nu se mai înmoaie niciodată."

Ce spun psihologii de azi

Psihologii de azi, în general, îi dau dreptate lui James, dar numai parţial. După cum spune Brian Little, în jurul împlinirii a 3 decenii de viaţă, personalitatea unui om este un fel de ipsos „pe jumătate întărit".

În bună parte, felul nostru de a fi este cristalizat, stabil, în jurul unor trăsături de personalitate care sunt puternic determinate de gene. Puternic, dar nu exclusiv, căci există şi o parte a felului de a fi care nu este imuabilă, ci poate fi influenţată de propriile alegeri.

După cum spune prof. Little, putem alege să acţionăm împotriva pornirilor naturale şi astfel, chiar dacă trăsăturile de personalitate înnăscute nu se schimbă, comportamentul se poate schimba.

5 mari trăsături

Pentru a defini personalitatea umană, psihologii moderni recurg adesea la un sistem numit al celor „5 mari trăsături ale personalităţii umane" - the Big Five, cum li se spune mai plastic în engleză. (O altă denumire este modelul OCEAN, de la iniţialele denumirilor celor 5 trăsături în limba engleză.)

Modelul psihologic al celor 5 dimensiuni este larg utilizat în psihologie pentru a caracteriza personalitatea unui individ; evaluând aportul fiecărui factor, prin intermediul unor teste specifice, se poate stabili un profil al personalităţii.

(Openness ): deschidere - spre experienţe noi, emoţii, aventură; curiozitate şi imaginaţie
(Conscientiousness ): conştiinciozitate - autodisciplină, respectarea obligaţiilor, orientare spre scop; tendinţă spre organizare mai curând decât spontaneitate
(Extraversion): caracterul extrovertit: energie şi emoţii pozitive, sociabilitate
(Agreeableness ): caracter agreabil, tendinţa de a fi empatic şi cooperant
(Neuroticism): nevrotism - tendinţa de a resimţi cu uşurinţă emoţii negative (furie, îngrijorare, senzaţia de fi vulnerabil.)

CITEȘTE ȘI: De ce preoţii romano-catolici nu au voie să se însoare

Gradul în care este prezentă fiecare dintre aceste 5 dimensiuni ţine, în mare măsură, de zestrea genetică a fiecăruia: „aşa s-a născut." Iar unele aspecte ale personalităţii (caracterul intovertit-extrovertit, de exemplu) pot fi observate încă din faza de bebeluş.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, personalităţile noastre evoluează. Ne schimbăm mult şi repede în adolescenţă şi în prima tinereţe. Un revizie foarte amplă a unor studii de profil (care a analizat nu mai puţin de 152 de studii asupra personalităţii) a arătat că schimbările cele mai ample în privinţa personalităţii au loc din copilărie şi până la vârsta de 20 şi ceva de ani.

După 30 de ani, încă ne mai putem schimba, dar mai lent şi cu eforturi mai mari, spune Paul T. Costa Jr., un om de ştiinţă care lucrează laboratorul de ştiinţe comportamentale din cadrul National Institutes of Health, SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel