Planta aceasta chiar există și este un fel de conopidă.
Romanesco este un accident genetic, mai exact rezultatul unei manipulări genetice, așa cum sunt aproape toate plantele și animalele cu care ne hrănim. Numai că spre deosebire de grâu unde manipularea genetică a început acum 12.000 ani, în cazul Romanesco, a început în perioada Renașterii și a durat 2-3 generații de agricultori care i-au făcut selecția și hibridizarea. Îi zice Romanesco pentru că mutația a fost observată și manipulată genetic pentru a deveni o specie de sine-stătătoare de fermierii de atunci din regiunea Lazio. A rămas ca o plantă cultivată local până la mijlocul secolului XX. După al Doilea Război Mondial a devenit o specie interesantă din ce în ce mai prezentă în supermarketurile din toată lumea.
Specia sa este Brassica oleracea, aceeași specie care cuprinde și alte legume familiare, cum ar fi broccoli, conopida, varza și varza de Bruxelles. Romanesco este, de fapt, o varietate a acestei specii, denumită uneori Brassica oleracea botrytis, deoarece este înrudit mai strâns cu conopida. Forma asta spectaculoasă vine din felul în care sunt generați mugurii. Romanesco, ca și alte plante din familia Brassicaceae, are meristeme apicale, adică grupuri de celule nespecializate localizate la vârfurile de creștere ale plantei (un fel de celule STEM din lumea vegetală). Aceste meristeme sunt responsabile pentru producerea de noi celule, ceea ce permite plantei să crească continuu.
În cazul Romanescului, aceste meristeme sunt extrem de active și creează constant noi muguri care se dezvoltă în vârfuri spiralate, conferind legumei structura sa fractală. Deoarece fiecare nou mugur care se formează are aceleași caracteristici ca și întregul, forma fractală a Romanescului este rezultatul auto-replicării acestor muguri. Creșterea continuă a acestor noi muguri urmează un tipar matematic, similar cu fractalii, în care fiecare mugur este o replică la scară redusă a întregului. Motivul acestei creșteri stă în hormonii vegetali, precum auxinele și citochininele, care joacă un rol esențial în stimularea creșterii și formării mugurilor. Auxinele reglează alungirea celulelor și dominanța apicală (proces prin care tulpina principală inhibă creșterea laterală), în timp ce citochininele stimulează diviziunea celulară și formarea mugurilor laterali. În cazul Romanescului, echilibrul acestor hormoni determină creșterea continuă și formarea repetitivă a mugurilor, ceea ce contribuie la aspectul său fractal.
Evident, totul se datorează ADN-ului plantei. Mai precis a expresiei genelor care sunt responsabile pentru inițierea ramificațiilor și pentru modelarea tiparului de creștere. În Romanesco, aceste gene sunt exprimate într-un mod care permite ramificarea continuă și creșterea simetrică a mugurilor. În loc să producă o inflorescență tradițională, Romanesco a evoluat astfel încât forma sa să fie controlată genetic pentru a produce o succesiune continuă de muguri asemănători inflorescenței. Acest proces de dezvoltare este unic în comparație cu alte plante crucifere, deoarece inflorescențele sale nu se maturizează complet și continuă să se repete în spirală.
În esență, combinația dintre creșterea meristematică continuă, auto-replicarea prin modelare fractală și controlul hormonal determină Romanescul să producă în mod constant noi muguri, rezultând acea structură geometrică fascinantă.
Romanesco se gătește ușor (cam cum se gătește conopida și broccoli) și are un gust unic, care se situează undeva între broccoli și conopidă. Este o legumă plină de antioxidanți, iar gustul său este delicat, ușor dulceag, cu o notă ușoară de nucă. Textura sa este fermă, dar mai moale decât broccoli, ceea ce îl face potrivit pentru multe tipuri de preparate culinare.
Surse bibliografice:
"Botany for Gardeners" de Brian Capon
"The Beginner's Guide to Growing Heirloom Vegetables: The 100 Easiest-to-Grow, Tastiest Vegetables for Your Garden" de Marie Iannotti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News