SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Serviciul Român de Informații a transmis un mesaj, cu ocazia Învierii Domnului.

În spiritul deja consacrat al mesajelor cu înțeles subtil și specifice caracterului instituției, Serviciul Român de Informații a publicat, în noaptea de Înviere, o fotografie cu un iepuraș de Paști.

„Nu credem până nu vedem cu ochii noștri“, scrie pe fotografie, cu trimitere la modul de operare al ofițerilor de informații.

Mesajul poate fi interpretat, pe de altă parte, și prin prisma necredinței Sfântului Apostol Toma, căruia, în a II-a Duminică după Paști, Mântuitorul i s-a arătat și i-a dovedit, prin rănile Sale, că a Înviat din morți.

În Ioan 20:24-31, în Biblie, „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.“, se arată în Sfânta Scriptură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel