Se cere acordarea Republicii Moldova a statutului de țară candidată la UE. Băsescu: Este un stat mai european decât unele state membre

Europarlamentarul Traian Băsescu a pledat în Parlamentul European pentru acordarea Republicii Moldova a statutului de stat candidat la UE.

În Parlamentul European (PE) se cere acordarea pentru R. Moldova a statutului de stat candidat la Uniunea Europeană. Plenul Parlamentului urmează să voteze o rezoluție în care solicită acordarea statutului de stat candidat la UE pentru Republica Moldova.

În timpul dezbaterii rezoluției, fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu a accentuat că Republica Moldova își are locul în Uniunea Europeană și că este un stat mai european decât alte state membre sau candidate. 

„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Răspunsul impecabil dat de Chișinău în contextul crizei din Ucraina, inclusiv în ceea ce privește primirea refugiaților este o dovadă clară a faptului că împărtășim aceleași valori și principii. Republica Moldova a demonstrat prin atitudine și acțiune că este un stat mai european decât unele state membre sau candidate. Statutul de partener nu dă niciun fel de certitudine asupra viitorului acestei țări ca stat și nu poate da certitudini nici cetățenilor săi.

Strivită cu tot cu cetățenii săi între interesele a două blocuri gigantice, UE și Federația Rusă, mica republică pro-europeană are la frontiera de Est armata rusă iar la frontiera de Veste o UE care parcă ezită să-i deschidă porțile. Trebuie să înceteze politica concesiilor făcute Rusiei pe seama și în detrimentul statelor din estul Europei. Cer ca UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, conform art. 49 din Tratatul UE”, a declarat Băsescu. 

Rezoluția, care urmează să fie votată astăzi, este susținută de marea majoritatea a grupurilor politice din Parlamentul European. În textul rezoluției se mai cere și integrarea Republicii Moldova la Piața unică a Uniunii Europene. Prin accesul la Piața unică, produsele moldovenești vor putea fi exportate liber pe piața europeană, vor veni mai mulți investitori din Uniunea Europeană în Republica Moldova, vor apărea noi locuri de muncă și oamenii se vor bucura de standarde de calitate ale produselor la fel ca standardele de calitate din țările Uniunii Europene.

Totodată, se propune crearea unui Grup de Suport pentru Republica Moldova asemănător cu grupul de suport creat pentru Ucraina. Prin înființarea acestui grup, ar crește personalul UE în Republica Moldova care să ofere mai mult sprijin tehnic și administrativ autorităților de la Chișinău, scrie Deschide.md

CITEȘTE ȘI    -    Iohannis: Nu avem informații clare că Republica Moldova ar fi amenințată în mod concret din punct de vedere militar

Socialiștii și comuniștii din Republica Moldova vor să legifereze prezența trupelor ruse de ocupație în Transnistria

În timp ce o treime din teritoriul Republicii Moldova este ocupat ilegal de Rusia, conducerea Partidului Socialiștilor informează ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, despre inițiativele legislative privind consolidarea statutului de neutralitate a statului. Mai exact, este vorba despre proiectul deputaților comuniști și socialiști care are drept scop legiferarea prezenței trupelor ruse în regiunea transnistreană.

PSRM a publicat un comunicat de presă ca urmare a întrevederii secretarului executiv al formațiunii, Vlad Batrîncea, și membrului Comitetului Executiv al partidului, Olga Cebotari, cu ambasador Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Potrivit acestui comunicat, „interlocutorii au discutat mai multe subiecte din sfera relațiilor comercial – economice și alte chestiuni din domeniul cooperării bilaterale”.

„Conducerea PSRM a reiterat necesitatea consolidării legislative a statutului de neutralitate a Republicii Moldova și a inadmisibilității atragerii țării noastre în conflicte de orice gen”, se arată în comunicat (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI    -    Maia Sandu: Declarațiile generalilor ruși privind Transnistria sunt iresponsabile și îngrijorătoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel