Victor Negrescu a transmis informații importante pentru români și pentru România, în domeniul financiar.
”Într-adevăr, eu am spus-o de fiecare dată când am avut ocazia, șansa României în perioada următoare este reprezentată de atragerea fondurilor europene și a instrumentelor disponibile la nivel european. Am făcut parte din echipa de negociatori a Parlamentului European, în calitate de raportor alternativ al Grupului S&D privind bugetul european pe anul 2022, și am reușit, la capătul unor negocieri complicate purtate cu reprezentanții Consiliului și Comisiei Europene, să obținem 479,4 milioane de euro în plus față de propunerea Comisiei pentru anul viitor. Din toți acești bani, 86 de milioane de euro vor merge către sănătate, 30 de milioane de euro sunt pentru IMM-uri, din care 10 milioane de euro pentru turism, 8 milioane de euro pentru Anul European al Tinerilor, 35 de milioane de euro pentru educație, 47 de milioane de euro pentru mediu, 10 milioane de euro pentru Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova, 5,5 milioane de euro pentru cultură, 10 milioane de euro pentru politicile și drepturile sociale. De asemenea, discutăm despre 211 milioane de euro în plus pentru Fondul de Solidaritate European. Aceste sume se traduc în mai mulți bani europeni pentru medicamente și echipamente medicale, dotarea școlilor, protejarea mediului, reconstrucția zonelor afectate de inundații sau sprijinirea IMM-urilor, turismului și tinerilor. Bineînțeles, România trebuie să profite din plin de această oportunitate și să folosească la maximum toate resursele disponibile.” a declarat Victor Negrescu, europarlamentar PSD, pentru ziarulunirea.ro.
”Inițiativa introducerii salariului minim european a venit din partea familiei social-democrate încă din anul 2014. De altfel, măsura a făcut parte din programul candidaților noștri pentru șefia Comisiei Europene, Martin Schulz și Frans Timmermans, și a fost pentru prima dată evocată la București. (...)
Trebuie să precizăm că noul cadru legal – chiar zilele trecute Parlamentul European a dat undă verde pentru începerea negocierilor cu Consiliul – nu instituie de facto un salariu minim valabil în toată Uniunea Europeană, ci impune statelor membre negocieri cadrate, sub coordonare europeană, privind acest tip de venit. De asemenea, se face recomandarea ca autoritățile naționale să se ghideze după nivelul internațional recunoscut de 50% din salariul mediu brut și 60% din salariul median brut. În România, unul din opt salariați cu contract de muncă cu timp complet și unul din doi salariați cu contract de muncă cu timp parțial sunt astăzi expuși riscului de sărăcie. Avem la ora actuală circa 20% din salariații cu contracte de muncă cu timp complet și 79% din salariații cu contracte cu timp parțial care sunt remunerați la nivelul salariului minim pe economie, așadar acest concept este binevenit.” a mai spus social-democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu