EXCLUSIV  ”Salarii uriașe” ANRE. Declarații de avere și organigramă - Câștigă într-o zi mai mult decât salariul minim pe o lună

În contextul liberalizării pieței, lupa a fost îndreptată și spre ANRE, instituție condusă de Dumitru Chiriță.

În ultima perioadă, la adresa instituției au apărut numeroase critici potrivit cărora ar fi eșuat în a informa și convinge consumatorii români să treacă la piața liberă, fiind acuzată de dezinteres pentru liberalizarea pieței de energie. La începutul anului, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a solicitat preşedintelui ANRE clarificări privind campania de informare referitoare la liberalizarea pieţei energiei electrice. În opinia Avocatului Poporului, informaţiile puse la dispoziţie pe site-ul ANRE erau „greu” sau „aproape imposibil” de accesat de anumite categorii de consumatori. În tot acest timp, au apărut din ce în ce mai multe comentarii legate de „salariile uriașe” de la ANRE.

Pentru început menționăm că ANRE este condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. 

Principalele atribuții conferite ANRE prin legislația primară sunt următoarele:

  • emite, modifică sau retrage autorizații și licențe
  • emite reglementări tehnice și comerciale, asigură accesul și racordarea la rețelele de energie electrică și gaze naturale
  • emite și aprobă metodologii de stabilire a prețurilor și tarifelor
  • aprobă prețuri și tarife
  • asigură monitorizarea funcționarii piețelor de energie eletrică și gaze naturale
  • promovează producerea de energie din surse regenerabile și cogenerare

Cine este Dumitru Chiriță, șeful ANRE - declarație de avere. Câștigă într-o zi mai mult decât salariul minim pe o lună

Dumitru Chiriță (58 de ani) este din Tărtășești, Dâmbovița, și e președintele ANRE. Și-a început activitatea profesională ca electrician șef de tură la Întreprinderea de Distribuție a Energiei Electrice (IDEB). În ceea ce privește studiile, și-a trecut în CV Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universității Nicolae Titulescu, precum și un Master în „Relaţii de muncă şi industriale” la Facultatea de Drept a Universității din București. Dumitru Chiriță a ajuns la conducerea ANRE din funcția de deputat PSD, fotoliu pe care l-a câștigat la alegerile parlamentare din 2016. 

Potrivit declarației de avere din 2021 consultată de DCNews, Dumitru Chiriță deține, alături de soția sa, patru terenuri, dintre care două agricole în județul Dâmbovița, unul intravilan, tot în județul Dâmbovița, și unul forestier în județul Argeș. De asemenea, deține un apartament în București cu o suprafață de 93,98 mp, dobândit în 1997 prin contract de vânzare cumpărare. Mai are, din 2005, o casă în județul Dâmbovița de 441 mp. 

Conform declarației de avere, Dumitru Chiriță a încasat de la ANRE, în calitate de președinte al instituției, un venit anual de 707,028 RON, ceea ce înseamnă că a avut un salariu de 58.919 RON (12.000 euro). Dacă ne-am raporta la salariul minim net din 2020, ar însemna aproximativ 43 de salarii minime pe lună. De menționat că veniturile de anul trecut încasate de la ANRE sunt mai mari faţă de 2019 (681.156 RON).

DECLARAȚIE DE AVERE - DOCUMENT AICI

Șeful ANRE, salariu de 12.000 euro. Ce spune ministrul Energiei

Recent, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost întrebat dacă șeful ANRE ar trebui demis, în contextul în care foarte mulți români sunt nemulțumiți de liberalizarea prețului la gaze, iar acesta are un salariu uriaș. „ANRE este în subordinea Parlamentului. Parlamentul începe treaba. Am văzut că cei de la PSD vor o audiere. Eu abia aștept să mă duc în Parlament să luăm radiografia sistemului energetic național. (...) Am atâtea lucruri să îi întreb. Abia aștept”, a spus Popescu. După ce jurnaliștii au insistat asupra salariului șefului ANRE, acesta a spus că trebuie să fie așteptat raportul ANRE: „Să mergem în Parlament. Sunt membru în Comisia de Industrii și Servicii ca deputat. Acolo se va discuta în comisiile reunite și o să vedem ce se întâmplă. Eu am fost complet nemulțumit de cum a liberalizat ANRE prețul, nu e un secret, am spus-o public și în decembrie, și în ianuarie și dacă nu interveneam noi, ca minister, oamenii erau la cozi, pe drumuri!”

Cât câștigă un vicepreședinte. ANRE, structură organizatorică

Mircea Man, vicepreședinte ANRE, potrivit declarației de avere, a încasat, în 2020, 414.165 RON. Zoltan Nagy-Bege, de asemenea vicepreședinte ANRE, 610.105 RON.

Iată structura organizatorică a ANRE:

1. -imagine fara descriere- (organigrama_anre_77749100.jpg)

Numărul angajaților ANRE a crescut de-a lungul anilor. Comparativ cu alte instituții similare din Uniunea Europeană (UE), ANRE are un număr ridicat de angajați, mai ales dacă ținem cont și de faptul că unele autorități omonime din statele membre au un spectru mai larg de activitate. Potrivit Economedia, Germania are cea mai stufoasă instituție de reglementare dintre toate celelalte state membre UE, însă ea include, pe lângă electricitate și gaz, și piețe precum telecomunicații, poștă și căi ferate.  

Uitându-ne la declarațiile de avere, putem spune că ANRE se numără printre instituțiile cu cele mai mari salarii din România. Rămâne de văzut dacă, odată cu liberalizarea pieței, vor interveni schimbări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel