Gina Pistol a fost înlocuită, pe perioada sarcinii, de Irina Fodor în rolul de prezentatoare a emisiunii „Asia Express”. Se va întoarce la emisiune?
Gina Pistol a vorbit despre sentimentele intense pe care le trăiește de când a devenit mamă în cadrul podcastului lui Speak. A spus că doar zâmbetul fetiței ei este suficient pentru a o topi.
„La ultimul proiect Asia, nu aveam chestia asta cu dorul”, a recunoscut Gina Pistol. „Mie îmi place să fiu acum, aici. Dar în sezonul trei mă luase un dor de casă… Mă luase un dor de casă, de Andrei, de ai mei, de pisoi, de patul meu, de baia mea, de mirosul casei. Atunci am știut ce înseamnă dor”, a spus Gina Pistol.
Vedeta nu își poate imagina să stea departe de copilul ei timp de două luni. „Vorbeam cu Andrei: Eu, ca femeie, am muncit toată viața și am fost activă, am nevoie de asta. Eu am nevoie de asta. Dar o să mor pe acolo de dorul vostru. Tu îți dai seama să lipsesc două luni din viața copilului?!”
Gina Pistol nu știe dacă se va întoarce la „Asia Express”, însă nici nu a negat posibilitatea revenirii. „Să vedem, nu știu. Că nici nu pot să o iau cu mine, că ai văzut și tu pe unde mergem, n-ai cum, chinui copilul. Ar putea sta cu colegii mei, […] dar nu mi-o lasă Andrei, ești nebun? N-aș putea să-i fac eu asta, că e greu să cari un copil acolo. Dar eu am nevoie de asta, se duce o luptă în mine!”
În prezent, este o femeie împlinită și extrem de fericită alături de Smiley și fetița lor, Josephine, însă în viața Ginei Pistol au fost multe momente dificile de-a lungul anilor.
Invitată în cadrul podcastului „Fain și Simplu”, Gina Pistol a avut un moment de vulnerabilitate în care a izbucnit în plâns în fața lui Mihai Morar, relatând un episod din copilăria sa, de pe vremea când părinții ei divorțaseră și se judecau pentru a câștiga custodia copilului.
„M-aș reîntoarce la mine copil fiind. Au fost momente în viața mea când ai mei se despărțiseră. Nu prea am vorbit despre asta, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea și m-au dus la o doamnă, nu știu cine e femeia aia. Nu mi-a explicat nimeni de ce și ce mi se întâmplă atunci. M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui (n.r. moment în care a început să plângă). Nu a venit nimeni să îmi spună: Băi, părinții tăi se judecă, este ceva normal, dar nu înseamnă că nu ești iubită! (...) Mama nu m-a bătut niciodată. Dar femeia aia era puțin agresivă, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine și m-aș îmbrățișa”, a spus Gina Pistol cu ochii în lacrimi.
„Frica de abandon pe care am avut-o m-a făcut de multe ori să fug. Atunci când simțeam că ceva nu este ok, nu stăteam să încerc să repar ceva, plecam pur și simplu. Mă refer la relații care chiar au contat pentru mine. Și acum mai am momente când mă sabotez singură. Am foarte mare noroc cu Andrei (n.r. Smiley), care e foarte rațional, răbdător”, a mai spus Gina Pistol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu