Prințul Charles, după o palincă de la nepotul lui Maniu: I'm still alive. Reportaj fascinant din Valea Zălanului

Angela Bârsan, corespondent în Harghita al TVR/RRA, a scris un reportaj fascinant despre Prințul Charles și despre satul Valea Zălanului, unde acesta și-a cumpărat o proprietate. Pe drumul din sat, împestrițat de baligi, trec vacile care coboară de la munte și suita oficialităților care îl însoțesc pe Charles. Satul are doar 150 de suflete, dar la numărul 1 al străzii se află conacul renovat de moștenitorul tronului Marii Britanii. Sătenii s-au obișnuit cu prințul, care vine la Valea Zălanului în fiecare vară. Nici nu mai ies la porți să vadă alaiul de oficialități și jurnaliști. Alții sunt, însă, fascinați de vizita regală și vin din toate colțurile țării să-l vadă pe Prinț. Un maramureșean care spune că e nepotul lui Iuliu Maniu i-a adus o palincă de gutui și a stat câteva minute la șuetă cu Charles.

Iată reportajul scris de Angela Bârsan:

 Un jurnalist chiar are un mare privilegiu: cel de a sta, la propriu, faţă în faţă, cu un prinţ sau cu un om simplu, la distanţă de câteva minute. Ambii sunt la extremele măreţiei existenţiale a speciei umane. În cătunul covăsnean Valea Zălanului, timp de trei zile, cele două ipostaze  s-au intersectat cumva. Şi prinţul, şi omul simplu au călcat pe aceleaşi poteci, pe acelaşi drum de pământ, pestriţ de la balegile vacilor care, seară de seară, revin de pe munte. De câţiva ani, fie la sfârşitul lunii mai, fie la începutul lunii iunie, preţ de câteva secunde sau minute, după lungi şi chinuitoare ore de aşteptare în faţa porţii cu numărul 1, stau faţă în faţă cu moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii, prinţul Charles. De obicei, roteşte palma de vreo două-trei ori din încheitura mâinii, în dreptul capului, în chip de salut. Dacă rosteşte zece cuvinte, e mult.

Anul acesta, întrebat de unul din mulţimea de reporteri şi cameramani cum se simte, a răspuns zâmbind: „ I m still alive”şi, dus a fost, cu tot cu suita sa, pe drum. Prin satul în care trăiesc cam 150 de suflete... Un sat care e mai mult o fortăreaţă înconjurată de munţi împăduriţi cu foioase. Dincolo de poarta care are numărul 1, e un conac restaurat în 2011.

 Conacul, o mostră de bun simț arhitectural

Este o bijuterie arhitecturală, cu detalii cuminţi şi de bun simţ, înconjurată de ziduri făcute din piatră de râu, acoperite cu ţiglă lucrată manual. În urmă cu trei ani, localnicii s-au bucurat că au aşa un vecin de vază. Acum, nu prea le mai pasă. Drumul lor e la fel de plin de colb în vreme de secetă sau de glod, când plouă şi la fel de săraci. Doar ziariştii îi cam sâcâie cu întrebări când apare prinţul, aşa că se ascund în casele lor  că nu prea ştiu ce să răspundă. Cum adică, de ce şi-a cumpărat aici casă, de ce revine? Păi, de unde să ştim noi, i-o fi plăcând linştea de aici şi că suntem paşnici. Dincolo de cuvintele astea, greu să-ţi mai spună careva,  ceva. Fiecare cu ale lui. Ca moşul de vreo 80 de ani, aşezat pe băncuţă în faţa porţii, rezemat de gard.

- O fi avut şi el concediu, cine ştie, ori o fi vreo sărbătoare? E bine că e soare, că e mai cald...

Ce mare scofală că vine prințul?

Am intrat într-o curte unde dau de  o bătrână mărunţică. De fapt, mai tot satul e locuit de oameni trecuţi de 60 de ani. Frământă cartofi într-o covată ca să facă pâine. Mă mir că are putere să mai  facă aşa ceva, nu-i lucru de şagă să învârţi 10 kilograme de aluat.  Casa în care stă, e de poveste. Tot să aibă vreo 200 de ani. Nici podea de lemn nu are, e lipită cu lut, iar ferestrele stau, cumva, şui, de te miri cum mai stă sticla în ramele de lemn. Dar e curat şi miroase bine. Toate lucruşoarele ei, adunate într-o viaţă, nu costă cât hainele pe care le poartă prinţul într-o zi.  Dar,  ca şi prinţul Charles, se bucură că e în viaţă. Nu ştie o vorbă româneşte. Nici n-a prea văzut români la viaţa ei, că n-a avut unde. În fortăreaţa împădurită nu-s decât unguri, ca şi în satele din împrejurimi.  Nici nu iese la gard să vadă alaiul prinţului. E şi el, tot un om, ca şi ea. Ce-i aşa mare scofală?

 Alexandru Tătar i-a adus palincă de gutui

Anul ăsta însă e, totuşi, o schimbare. Dacă până mai anţărţ nici cei din Covasna nu ştiau prea bine cam pe unde e şi cum se ajunge în Valea Zălanului, acum ştie o lume întreagă de la televiziuni. Aşa a aflat şi Alexandru Tătar din Oradea care s-a pus la drum, doar doar o reuşi să stea faţă-n faţă cu moştenitorul tronului Regatului unit al Marii Britanii. Se tot frăsuie  în faţa porţii, cu o sticlă îndesată în buzunarul pantalonului. Are 66 de ani şi se recomandă ca fiind nepotul ilustrului Iuliu Maniu. Scoate de pe bancheta din spate a maşinii un dosar în care, spune el, sunt vreo 500 de tăieturi din ziarele care au scris despre el. Povesteşte că a intrat cu isprăvile sale în Cartea Recordurilor cu ceapa de Pericei, căreia i-a ridicat şi un monument. Acum vrea să-i dea lui Charles pălincă făcută din gutui din propria lui livadă care, de când e pe rod, n-a văzut un strop de „otravă”, insecticide sau îngrăşăminte chimice. Scoate sticla din buzunar cu mândrie şi zguduie licoarea gălbuie care se umple de mărgele. Zice că „se trec” cât zici „Tatăl nostru”, adică cea mai bună dovadă că pălinca lui e de soi şi n-are seamăn. Nici nu se compară cu whiskey-ul sau brandy-ul cu care e, aşa crede el, obişnuit, prinţul. Toţi ziariştii îl iau la „puricat”. Aflăm că, pe deasupra e şi inventator în domeniul SDV... ceva cu scule şi dispozitive...

 Jurnaliștii pot filma, dar nu au voie să se apropie

Unul dintre domnii care-l însoţesc pe Charles  se îndreaptă spre noi. Toate camerele de filmat se fixează asupra lui.

-Nu, vă rog. Peste puţin timp, prinţul va ieşi la plimbare. Îl puteţi filma dar nu aveţi voie să vă apropiaţi.

Nici nu ne imaginam aşa ceva. Ieri am fost fericiţi  că a trecut cam la 200 de metri prin faţa noastră, admirând sutele de feluri de flori de munte pe care călca. Orădeanul dispare câteva clipe şi revine cu o sticlă de pălincă de gutui pe care i-o oferă. Nu-mi aduc aminte cum se spune în engleză gutui, dar cumva îl lămuresc pe britanic ce e şi primeşte darul cu bucurie.  Peste o oră, când în curtea conacului începe forfota şi aleea se umple cu alaiul princiar, Alexandru Tătar este chemat şi vedem printre scândurile din care e făcută poarta că stă de vorbă chiar cu alteţa sa. După ce Charles a trecut pe lângă noi, anunţându-ne zâmbind  că e încă în viaţă, orădeanul, cu lacrimi în ochi de emoţie, ne povesteşte  cum a  stat de vorbă cu prinţul, că l-a şi pupat, că a primit pălinca de gutui din livada lui şi că se vor revedea la  anul şi poate că-i face chiar o vizită.  Acum, eu nu ştiu cine a fost mai fericit: prinţul că are la masă o pălincă adevărată, ori că nenea Alexandru a fost pupat de-un prinţ... De-om mai fi în viaţă cu toţii, la  anul o să vă povestesc iar despre drumeţiile unui prinţ şi de bucuria unui român că i-a dat o pălincă pe cinste

Angela Bîrsan, corespondent în HARGHITA al TVR/RRA

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News