Poliția Română s-a clasat, în anul 2013, pe locul al doilea în lume, la numărul de persoane urmărite internaţional depistate şi reţinute. Procentul de identificare a autorilor la infracţiunile de omor este de 97,3%.
Ce nu mai știați despre Poliția Română, bilanțul de la sfârșitul anului 2013:
- la sfârşitul anului 2013, în Poliţia Română îşi desfăşurau activitatea 55.844 de angajaţi, cu 452 mai mulţi decât în anul 2012;
- au decedat 58 de poliţişti şi 3 angajaţi civili;
- faptele de corupţie comise de poliţişti au scăzut semnificativ, cu peste 16%. De altfel, raportat la numărul de personal, numărul acestora reprezintă doar 0,2%;
- s-a reuşit achiziţionarea a 119 mijloace de transport, respectiv 50 de autospeciale prin programul RABLA şi 69 de autovehicule ca urmare a atragerii de către Poliţia Română a fondurilor nerambursabile;
- bazele de date ale Poliţiei Române au fost interogate de aproximativ 12 milioane de ori, numai în cursul anului trecut;
- s-a reuşit salvarea a peste 5.000 de persoane, au fost aplanate peste 200.000 de stări conflictuale şi rezolvate sute de mii de petiţii şi reclamaţii ale cetăţenilor;
- încrederea populaţiei în poliţie a atins o valoare de 55%, una dintre cele mai mari înregistrate în ultimii ani;
- pentru prima dată în ultimii 10 ani, criminalitatea de natură judiciară nu mai înregistrează creştere, ci o scădere importantă cu peste 9%;
- se înregistrează scăderi semnificative la aproape toate categoriile de fapte: omor (-17,2%), tentativa de omor (-7,8%), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (-40,3%), tâlhărie cu moartea victimei (-60%);
- furtul, pentru prima dată în ultimii 6 ani, prezintă o scădere semnificativă (-8,3%) şi rămâne principala infracţiune săvârşită în România;
- poliţiştii au desfășurat activităţi în peste 1.900.000 de dosare penale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu