EXCLUSIV  Lucian (19 ani): Tatăl meu mi-a zis că ar prefera să afle că sunt în pușcărie decât să afle că sunt gay

Foto: Instagram _luciaan_
Foto: Instagram _luciaan_

Am vorbit cu Lucian, un tânăr de 19 ani, saxofonist, parte a comuntății LGBT, despre cum viața lui i-a fost îngreunată doar pentru că era considerat diferit.

Cum au reacționat părinții tăi în momentul în care au aflat că ești gay?

Lucian: ”Cu părinții e o poveste mai complicată, ei sunt conștienți de lucrul acesta, dar au aflat datorită campaniei Mozaiq. O singură persoană știe din familie pe față, restul știu, dar preferă să ignore. Tatăl meu mi-a zis că ar prefera să afle că sunt în închisoare decât să afle că sunt gay. Că dacă ar afla, în secunda 2 eu nu aș mai avea tată.”

Dar profesorii? Ei ți-au pus piedici în cale?

Lucian: ”Cu profesorii am pățit-o constant pentru că chiar dacă nu eram ”out” (a recunoaște public că face parte din comunitatea LGBT) se vedea din comportament. Foarte mulți judecau din start și se comportau diferit. Pe lângă faptul că toți făceau mișto de mine și îmi dădeau bully, chiar profesorul meu îi încuraja și făcea și el la rândul lui. Am avut numeroase situații nefericite în care profesori cu care mă înțelegeam bine au început să se comporte diferit după ce s-a aflat. Primeam constant privirile acelea de parcă nu ești om, ba chiar unora le-a fost scârbă să dea mâna cu mine.”

Lucian: ”În clasa a 12-a voiam să dau la Conservator, dar unii profesori mi-au promis că o să se asigure că ori nu intru ori că o să-mi fie nasol. În momentul acela am zis, aia e, mă descurc și fără. În acel liceu nu contează că s-a întâmplat un incident, contează să nu se afle de acel incident. Cunosc nenumărați colegi care au preferat să se ascundă decât să stigmatizați. Unii chiar își fac iubite de fațadă și pe la spate au iubit. Mi-am găsit până la urmă un loc de muncă unde toată lumea este acceptată și sunt open-minded (deschiși la minte), ușor ușor a aflat și directorul care a avut o reacție pozitivă și mă respectă. La fel și colegii, dar din păcate nu pot să lucrez în domeniul în care sunt pregătit.”

Totuși unde ai găsit ajutor până la urmă?

Lucian: ”Datorită organizațiilor precum MozaiQ am reușit să descopăr oameni de care chiar am rămas surprins. La modul bun, încă există oameni care vor să facă ceva în țara asta, oameni care m-au ajutat să-mi schimb percepția deoarece credeam că eu singur și nu am ce face. Astfel am ales să mă implic și chestia asta a fost foarte bună pentru mine. Din ce în ce mai mulți oameni îmi dau mesaje de susținere iar în momentul în care vezi mesaje de genul, ”suntem mândri de tine” sau ”mulțumim că ești vocea noastră” ți se topește inima. Chiar nu mă interesează de hateri, eu mă pun în linia întâi pentru că vreau să fiu vocea lor ca ei să fie siguri și neafectați.”

Lucian a vorbit și în cadrul campaniei iubim la fel a asociației MozaiQ.

Campania iubimlafel a adunat în online un reach aproximativ de 7 milioane de utilizatori de pe teritoriul României, fiind desfășurată pe Instagram, Facebook, Tiktok, Youtube și Google Display, atât în format video, cât și static. 

Campania a avut în noiembrie 2023 16 panouri stradale digitale și meșe, care au rulat timp de o lună în București, Timișoara, Cluj, Iași și Constanța, iar în ianuarie 2024 zeci de panouri au rulat în spațiile de Mall-uri din București, adunând în total aproape 500.000 de afișări. 

Videoclipurile au fost regizate de Bogdan Theodor Olteanu și în ele au jucat actori precum Maria Popistașu, Alexandru Ion și Victoria Răileanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel