Fostul şef DIPI Nicolae Gheorghe, la DNA

Nicolae Gheorghe, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care s-a cerut Senatului ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea.

În 15 februarie, DNA a anunţat că s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuţ Iacob, comisar şef, la data faptei şef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale), şi Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale).

Ulterior, pe 17 februarie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, la data faptei viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

DNA a precizat că, la 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

'Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august - octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus', susţin procurorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel