De ce postul intermitent este rău pentru sănătatea ta

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

O nouă cercetare a arătat că persoanele care sar peste o singură masă pe zi au mai multe șanse să moară mai devreme decât cei care mănâncă regulat mai multe mese pe zi.

Practica ”postului intermitent” a fost subiectul unor dezbateri științifice aprinse de ani de zile. Potrivit unora, consumul de calorii doar în anumite intervale orare ale zilei (sau în anumite zile ale săptămânii) este dăunător sănătății. Potrivit altora, acest tipar alimentar are efecte pozitive asupra speranței de viață și a proceselor de îmbătrânire.

Numeroase cercetări susțin această ultimă teză, inclusiv un studiu, publicat în 2021 în revista Endocrine Reviews, care demonstrează cum consumul meselor zilnice într-o fereastră de timp de 8-10 ore ajută la prevenirea bolilor, afecțiunile cronice precum diabetul și bolile cardiovasculare, precum și îmbunătățirea somnului și a calității vieții, porivit unui articol publicat în Today.

Printre principalii susținători ai postului intermitent se numără și prof. Walter Longo, bio-gerontolog cunoscut pentru studiile sale asupra rolului postului, care a dezvoltat, împreună cu colegii de la Universitatea din California de Sud din Los Angeles, ”dieta care imita postul ” (bazată pe post de 12 ore timp de 5 zile, care se repetă de cel mult 2/3 ori pe an): acest model nutrițional ar promova modificări metabolice și celulare, ajutând la prevenirea și tratarea multor tipuri de cancer.

Cu toate acestea, există și numeroase date de cercetare care susțin teza opusă, cum ar fi un studiu recent al Universităților din Tennessee și Iowa, din SUA, publicat în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics.

Potrivit cercetătorilor americani, renunțarea la una dintre cele trei mese standard ale zilei (mic dejun, prânz, cină) ar putea provoca probleme grave de sănătate, crescând riscul decesului prematur.

Tipare de post intermitent

Postul intermitent este un tipar alimentar care alternează perioade de restricție calorică cu perioade de aport alimentar normal, fără însă a reduce aportul de nutrienți esențiali. 

Există mai multe modele: schema 16/8 în care se ține 16 ore pe zi și se mănâncă mesele în restul de 8 ore, efectuată în general maxim 2 zile pe săptămână; schema 5:2 în care aporturile calorice imită postul (circa 500-600 kcl) timp de 2 zile într-o săptămână, în timp ce restul de 5 se consumă alimente în mod normal; schema Eat-Stop-Eat  în care postești timp de 24 de ore consecutive, una sau două zile pe săptămână.

Riscul decesului prematur

Cercetările au arătat că oamenii care mănâncă o singură masă pe zi au mai multe șanse să moară mai devreme decât cei care mănâncă mai multe mese pe zi.

Potrivit studiilor cei care sar peste micul dejun au mai multe șanse de a dezvolta boli cardiovasculare fatale, în timp ce cei care sar peste prânz sau cină au un risc crescut de deces prematur.

Cu toate acestea, studiul a mai constatat că a consuma două mese apropiate, în decurs de 4 până la 5 ore, a fost asociat cu un risc crescut de deces prematur.

De ce postul intermitent nu este un model alimentar sănătos

”Descoperirile noastre se bazează pe observații din date publice și nu explică cauzalitatea”, a spus cercetătorul principal Wei Bao, epidemiolog la Universitatea din Iowa. ”Cu toate acestea, ceea ce am observat are sens metabolic. Acest ”sens metabolic” se referă la modul în care săritul peste mesele consumate la anumite intervale duce de obicei la consumarea mai multă energie dintr-o dată. Acest lucru poate provoca dezechilibre în modul în care corpul nostru reglează glucoza și poate determina deteriorarea sistemului metabolic", a mai declarat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel