Ministerul Finanțelor a stabilit normele de aplicare pentru prioritizarea investițiilor făcute din bani publici. Lipsa unor astfel de criterii a fost principala cauză care a împiedicat creșterea absorției fondurilor structurale și de coeziune în România, după cum au arătat raportele Băncii Mondiale. De multe ori, aceste investiții erau bani publici orientați direct către baronii locali.
În bugetul pe anul 2014 sunt incluse 104 investiții publice semnificative care îndeplinesc condițiile de analiză conform O.U.G. 88/2013, scrie HotNews. Timpul necesar estimat ar fi de 12 ani, durată care depășește cu mult orizontul mediu de timp estimat inițial pentru finalizarea proiectelor de acest tip, respectiv 3-5 ani.
Analizele Băncii Mondiale au confirmat existența unui portofoliu larg de proiecte de investiții publice aflate în derulare. Unele dintre acestea se află în implementare de foarte mult timp, cu o alocare bugetară minimă, suficientă doar pentru acoperirea unor obligații contractuale de bază, aglomerând spațiul fiscal care ar putea fi folosit mult mai eficient la finanțarea proiectelor de dezvoltare prioritare. Proiectele care nu îndeplinesc criteriile de prioritizare vor fi sistate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu