Cum ar fi acționat ”cămătarul” Pascu. Mărturia unei victime: Am luat de la ei 2.500 de dolari şi am dat înapoi vreo 9.000. Și tot nu au vrut să-i dea casa

Foto: Freepik
Foto: Freepik

O femeie şi-a povestit experienţa terifiantă pe care a avut-o la scurt timp după ce a împrumutat o sumă de bani de la soţii Pascu, părinţii adolescentului drogat care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai.

Afacerile soților Pascu, Mihail Claudiu și Miruna, părinții lui Vlad Matei Pascu, șoferul drogat ucigaș, au tangențe cu lumea interlopă. O arată chiar o decizie de instanță prin care câțiva acoliți ai lui Sile Cămătaru au fost condamnați. Soții Pascu apar în decizia instanței referitoare la condamnări întrucât s-au ocupat de cămătărie chiar ei. 

Una din victimele soţilor Pascu a povestit cum aceştia i-au crescut, de la o zi la alta, suma pentru care trebuia să-şi recupereze casa după achitarea împrumutului, astfel că de la 3000 de dolari s-a ajuns la 11.000. 

"El s-a ocupat de faptul că mi-a zis - dom'le, nu pot să-ţi dau cu contract de împrumut că ai doar jumătate din proprietate - şi s-a ocupat să anuleze uzufructul bunicii mele care şi m-a păcălit la modul că facem actele în condiţiile în care ai dreptul de răscumpărare.

Mai mult decât atât, au spus că nu sunt banii lor. Eu am avut nevoie de 2500 de dolari, nu erau pe atunci Euro. Mi-au calculat şi 500 de dolari comisionul lor şi actele le-au făcut pe numele lor, Pascu. Mi-au pus în calcul şi 3 luni de dobândă şi am ajuns de am făcut un act de vânzare-cumpărare. Am plătit un an şi şase luni dobândă la ei. Dacă întârziam o săptămână mai puneam 100 de dolari, că nu erau banii lor şi chestii de genul acesta. Deci am luat 2500 de dolari şi am dat înapoi undeva la 9000 de dolari.

În momentul în care după 1 an şi 6 luni de zile m-am dus să-mi răscumpăr casa, dar cu dobânda la zi - 3000$ - mi-au spus "Nu, nu! Dacă vrei pe 5000 de dolari!" M-am dus, am făcut pe dracu-n patru şi peste două zile le-am dus 5000 de dolari, le-am zis haideţi să facem actele. Şi-atunci mi-au spus - "Nu, nu, casa nu mai valorează atât! Dacă o vrei, 7000 de dolari!" M-am dus şi cu 7000 de dolari (luasem 2000 de dolari de la un prieten)... mi-au zis "Ah, nu! 11.000 de dolari dacă vrei să facem actele!" Şi-am zis ok, în cazul ăsta ne judecăm.

Ei între timp au reuşit să ajungă la unchiul meu şi au cumpărat şi partea cealaltă din proprietate. Practic, după ce m-am luptat doi ani de zile cu ei, s-au făcut coproprietari. Au luat-o pe bunica mea, au mutat-o într-o garsonieră pe care i-au cumpărat-o pe numele unchiului meu. El (n.r. Mihail) era un pic mai... punea capu-n pământ, zicea "Uite, nu-ţi iau decât 100 de euro în loc de 500-600”. Ea era foarte arţăgoasă, mă-njura la telefon, făcea ca toţi dracii" a mărturisit femeia care preferă să rămână sub anonimat, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Citeşte şi Mihai şi Miruna Pascu, părinţii autorului tragediei din 2 Mai, putred de bogaţi. Au peste 300 de apartamente, peste 200 de terenuri şi "tovărăşii" cu Nuţu Cămătaru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel