Primarul general Gabriela Firea a anunţat, joi, că, în cazul în care nu vor fi votate cele trei proiecte privind aprobarea listei bunurilor aferente contractului de delegare a unor servicii publice către companiile municipale, Cristian Buşoi va fi chemat în judecată.
În acest sens, ea a declarat că reprezentanţii PMB au redactat deja cererea de chemare în judecată a europarlamentarului Cristian Buşoi, pe care îl consideră 'autor moral' al blocajului proiectelor. Ea a adăugat că, în cazul în care în şedinţa de joi nu vor fi votate cele trei proiecte, vineri dimineaţa va fi depusă cererea de chemare în judecată, potrivit Agerpres.
Apel public
Totodată, edilul general a făcut apel public la toate instituţiile de cercetare şi anchetă pentru a trimite misiuni de control la cele 20 de societăţi înfiinţate de PMB, pentru a 'spulbera' toate acuzaţiile opoziţiei.
Pe ordinea de zi a şedinţei de joi figurează trei proiecte de hotărâre în baza cărora un număr de 234 de parcaje aparţinând domeniului public şi/ sau privat al Municipiului Bucureşti, aproximativ 780 de străzi, poduri, pasaje sau alei şi 324 de intersecţii semaforizate şi ansambluri rutiere urmează să fie administrate de Compania Municipală Parking, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje şi Compania Municipală Managementul Traficului. Pe 28 martie, CGMB a aprobat nouă proiecte de hotărâre în baza cărora servicii precum administrarea parcajelor, managementul traficului, întreţinerea arterelor de circulaţie sau a spaţiilor verzi au fost delegate companiilor municipale. Proiectele au fost adoptate cu majoritate simplă, după ce din cuprinsul lor au fost scoase anexele privind bunurile imobile, bunurile de patrimoniu ce ar fi urmat să fie administrate de societăţi, în contextul în care USR şi PNL au anunţat că nu susţin iniţiativele. Pentru ca proiectele să fie votate împreună cu anexele menţionate ar fi fost necesar votul unei majorităţi de două treimi (care presupune şi votul consilierilor din opoziţie).
[citeste si]
'În primul rând, delegarea serviciilor de utilitate publică în conformitate cu prevederile Legii 51/2006 şi a serviciilor de administrare a domeniului public conform Legii 71/2002 nu a fost făcută niciodată până acum în Bucureşti, iar acum când am decis să intrăm în deplină legalitate apostolii dreptăţii din Consiliul General se opun. Ei bine, vom adopta în această şedinţă doar delegările de servicii publice, urmând ca chestiunile legate de patrimoniu şi tarife să fie adoptate în şedinţa viitoare. Înţeleg foarte bine că există, pentru unii, o frustrare imensă pentru faptul că aceleaşi câteva firme private abonate de ani de zile la contracte pe bani grei cu Primăria au fost decuplate de la bugetul municipalităţii, pentru că asta este realitatea la care noi am venit cu o alternativă, cu o idee aplicată de mult timp cu succes în multe capitale europene', susţinea edilul general la momentul respectiv, scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu