EXCLUSIV  Chirieac - Tache - Ciuvică, replici TARI despre mizeria din București: Șobolanii se lăfăie în Herăstrău. Un parc cum vezi doar în filmele de la Hollywood

Captură video
Captură video

Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică şi Diana Tache au avut un schimb de replici ironice, amestecate cu note serioase, la începutul emisiunii "Miercurea Neagră", de la DC NEWS TV. Principalul subiect de dezbatere a fost reprezentat de modul în care arată Capitala, plină de gunoaie, buruieni, insecte şi şobolani. 

Iată mai jos un scurt fragment al dialogului dintre cei trei. 

”Șobolanii se lăfăie în Herăstrău”

Mugur Ciuvică: De ce sunteţi aşa vesel? (n.r. întrebarea i-a fost adresată lui Bogdan Chirieac)

Bogdan Chirieac: Fiindcă, iată, e bine pentru ţară! 

Mugur Ciuvică: A venit Nicuşor Dan şi v-a dat şobolanii afară de la Casa Scânteii, de acolo? 

Bogdan Chirieac: Nu, nu. Staţi puţin. Şobolanii se lăfăie acum în Herăstrău. A explodat netul. Sectorul 1 al Capitalei este acum Sectorul de gunoi al Capitalei. S-au închis gropile de gunoi din jurul Capitalei, dar s-a deschis o imensă groapă de gunoi în ceea ce a fost odată Sectorul 1. Salut lucrul acesta, deşi sunt locuitor aici. 

”Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”

VEZI SONDAJ: Să TUNDĂ Nicușor Dan iarba din parcurile Capitalei?

Mugur Ciuvică: Da' lăsaţi asta, că acum Sectorul 1 a fost cum era Timişoara. Azi în Timişoara, mâine în toată ţara. Sectorul 1 a fost vârful de lance, acum tot Bucureştiul e la fel. S-a uniformizat, şi celelalte sectoare au prins Sectorul 1 la gunoaie, şi gropile sunt la fel peste tot. 

Bogdan Chirieac: Vă rog mult, greşiţi! 

Diana Tache: Vi se pare că deranjează pe cineva? 

Bogdan Chirieac: Nu! Vă mulţumesc! 

Mugur Ciuvică: Ba da, ba da. Pe toată lumea care se izbeşte de chestia asta sunt convins că deranjează. Dar eu remarc din investigaţiile noastre de la GIP că toţi dau vina pe soartă, nu îşi asumă răspunderea, dar deja măcăne pe tema asta aproape toţi foştii susţinători ai lui Nicuşor Dan, adică foşti băsişti, securistoizi. Grupul Hashtag Rezist mai puţin, dar ăştia sunt călare toţi, spun că Nicuşor Dan e o decepţie, o dezamăgire. 

Diana Tache: Gândiţi-vă că oamenii ăştia, când erau revoltaţi, nici nu ştiau de ce sunt. Pe 10 august 2018 scandau împotriva OUG 13. Da? Dar oamenii ăştia ştiau să se revolte altfel, când se revoltau. De asta întreb dacă deranjează pe cineva. Că aşa, să facă cineva un editorial sau să scrie pe reţelele de socializare nu mi se pare revoltă.

”E plin de adrenalină şi pericol să te plimbi. Un parc cum vezi doar în filmele de la Hollywood.”

Mugur Ciuvică: Nici eu nu am zis că e revoltă. Dar situaţia e atât de groasă, ca să zic aşa, într-un limbaj academic pentru dl Chirieac, încât au început să măcăne şi susţinătorii, să se întâmple ceva că nu se mai poate. Adevărul e că atâta mizerie multilaterală în Bucureşti nu am mai văzut. Poate la începutul anilor '90, dar cine mai ţine minte? Să ai de toate, gropi, mizerie, apa caldă nu, căldura a venit de la climă, că nici asta nu a fost. În plus, gunoaie, şobolani, gândaci, căpuşe, tot ce vrei. Aşa ceva nu cred că s-a mai întâmplat de zeci de ani în Bucureşti. 

Bogdan Chirieac: Dle Ciuvică, eu locuiesc în Sectorul 1 şi sunt mândru de sectorul meu că este prima groapă de gunoi a ţării. Nu contest că domnul primar general are merite incontestabile în a aduce toată Capitala la nivelul Sectorului 1, nu contest, încearcă. Dar daţi-mi voie să cred că Sectorul 1 e pe locul 1. Totuşi, avem parcul Herăstrău. E o imensă groapă de gunoi, aleile sunt rupte, malul e prăbuşit, copacii nu sunt toaletaţi, riscă să se prăbuşească peste oameni la furtună. E plin de adrenalină şi pericol să te plimbi. Un parc cum vezi doar în filmele de la Hollywood. 

Amalia Năstase, reproşuri pentru Clotilde Armand şi Nicuşor Dan 

Amalia Năstase i-a reproșat primarului Sectorului 1 că e mizerie în parcuri, sunt căpușe peste tot, nu se poate merge de țânțari în parc, bălăriile sunt de un metru, iar șobolanii colcăie prin Herăstrău.

„Mi-a răspuns doamna primar că nu este Parcul Herăstrău sub jurisdicția Primăriei Sectorului 1. L-am tag-uit și pe primarul general. Eu nu fac politică, mie nu-mi place. Asta vreau să înțeleagă lumea. Dacă reclam ceva, nu înseamnă că îl susțin pe cel dinainte sau pe altul, etc. Toți să fim liberi, să spunem ceea ce ne deranjează. Acum, dacă spui ceea ce te deranjează și vin 100 de oameni care te ceartă că ești susținătorul politic al altei formațiuni, asta este o imbecilitate pe care nu ai cum să o aștepți de la oameni cu o anumită educație.

Mi-au comentat mie... O grămadă de atacuri la persoană. Pentru ce?! Pentru că am spus o realitate. Este o realitate asta! Pe mine nu mă interesează cine conduce Sectorul 1, dacă este curat, dacă spitalele sunt bine îngrijite”, a spus Amalia Năstase, marți seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii Cătălinei Porumbel. 

„Este o realitate pe care nu o putem ignora! Nu ai cum să nu ai grijă de populație, mai ales că este pandemie!”, a continuat Amalia Năstase.

„Trebuie curățate toate parcurile. Nu ai cum să lași Bucureștiul așa, nu e război!”, a mai zis Amalia Năstase. 

Vezi Amalia Năstase, reproșuri pentru Armand. I-a dat tag și lui Nicușor Dan. ”O RUȘINE!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel