Ce rochie de mireasă să alegi dacă te căsătorești. Cătălin Botezatu: Renunțați la turcisme. Nu trebuie să te încorsetezi, să-ţi pună sânii peste buze

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cătălin Botezatu a spus ce rochii de mireasă se poartă în 2024 și la ce astfel de articole vestimentare ar trebui să renunțe domnișoarele care vor să se căsătorească.

"Eu recomand tot timpul mireselor să nu mai cumpere rochii din alea tip crinoline, că nu se mai poartă. Eu am văzut că și cele plinuțe insistă pe ideea de crinoline, ceea ce este out of fashion de mult. Chiar dacă ai forme, înțeleg, dar nu trebuie neapărat să te încorsetezi, cu partea de sus în corset din ăla care să-ţi pună sânii pe undeva peste buze, care și alea sunt mărite, şi apoi varza, butelia, butelia cu husă.

Nu se mai poartă asta. Făceţi-vă lucruri îndrăzneţe! Făceţi-vă lucruri care sa fie cu taietură! Tăietura aceea care ascunde anumite forme mai mari. Unde corpul vă permite, categoric, faceți rochii mulate apropiate de linia corpului, cu trene, cu cloșuri ample, dar renunțați la verzele astea, că mă sinucid eu, și renunțați la turcisme”, a spus Cătălin Botezatu, pentru unica.ro.

"200 de euro dai, 200 de euro faci"

"Nu vă bucurați că mergeți la un târg de nunți și acolo găsiți o rochie cu 200 de euro, pentru că 200 de euro dai, 200 de euro faci. Iar cei care vă vin la nuntă și vă sunt cunoscuţi o să zică: "Bă, a făcut o nuntă frumoasă. Poate au băgat o sumă mare de bani în această nuntă, dar n-au fost în stare să-și ia o rochie." Nu neapărat de la Botezatu. O rochie făcută pe comandă. O rochie made to major, făcută pe comandă, înseamnă adevăratul fashion, adevăratul haute couture, made to major sau bespoke, atât la bărbați cât și la femei”, ne-a mai dezvăluit creatorul de modă.

Ce se poartă în 2024

"Păi în primul rând, se poartă lucruri foarte vaporoase, se poartă lucruri care să-ți dea lejeritate în mișcare, se poartă voaluri, mătăsuri, se poartă imprimeuri florale, dar se poartă la polul celălalt şi, foarte mult in, lucruri în pământului, grejuri, bejuri”, ne-a spus designerul.

Câteva sfaturi generale

Stabilește un buget clar înainte de a începe căutările. Rochiile de mireasă pot varia foarte mult ca preț, iar stabilirea unui buget te va ajuta să te concentrezi pe opțiunile pe care ți le permiți.

Alege o rochie care să reflecte stilul tău personal. Fie că preferi ceva clasic, modern, boem sau extravagant, rochia de mireasă ar trebui să te reprezinte.

Alege o rochie care să-ți pună în valoare silueta. De exemplu, dacă ai o talie subțire, o rochie în stil sirenă ar putea fi potrivită. Dacă vrei să ascunzi anumite zone, o rochie în stil A-line ar putea fi ideală.

Rochia trebuie să fie potrivită temei nunții și locației. De exemplu, pentru o nuntă pe plajă, o rochie lejeră și fluidă ar fi mai potrivită decât una grea și voluminoasă. Materialul rochiei este foarte important pentru confort și aspect. Alege un material care să fie potrivit sezonului în care are loc nunta. Pentru vară, materiale ușoare și respirabile, cum ar fi mătasea sau chiffonul, sunt recomandate.

Mergi la mai multe probe și încearcă diferite stiluri pentru a vedea ce ți se potrivește cel mai bine. Este posibil să descoperi că un anumit stil te avantajează mai mult decât ai crezut inițial.

Rochiile de mireasă pot necesita mult timp pentru a fi realizate și ajustate. Asigură-te că ai suficient timp pentru comenzi și ajustări înainte de ziua nunții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel