Urmărește emisiunea live


Black Friday 2018, cifrele momentului. Creștere cu 30%

Black Friday 2018. PayU România, liderul pieței de plăți online, estimează că ediția de Black Friday 2018 va aduce o creștere cu 30% a valorii tranzacțiilor online comparativ cu anul trecut, ajungând la peste 243 milioane lei.

,,Nu mai este o surpriză că Black Friday este evenimentul cel mai așteptat în e-commerce. Dacă luăm în calcul valoarea totală a cumpărăturilor online de Black Friday, incluzând aici atât tranzacțiile achitate online, cât și cele cu numerar la livrare, ne așteptăm ca întreaga sumă să se ridice la peste 813 milioane de lei." declară Marius Costin, Country Manager PayU România.

Black Friday 2018. Cum plătesc cumpărătorii online

PayU România estimează că 35% din valoarea totală a tranzacțiilor procesate va proveni din plățile făcute cu un card în rate fără dobândă. Plata cu un singur click va avea și anul acesta o pondere importantă în prima parte a zilei de 16 noiembrie, datorită faptului că prin această metodă de plată consumatorii pot plăti rapid și în siguranță, asigurându-se astfel că obțin produsul preferat.

,,Ultimele statistici* arată că 40% din populația României cumpără online, iar din aceștia 70% fac achiziții lunare. Acest lucru indică o maturizare a pieței de e-commerce și o constanță în comportamentul de consum online, iar Black Friday este momentul care indică cel mai bine trendurile în comerțul online. În ultimii doi ani, metodele de plată cu cea mai mare creștere – plata în rate și plata cu un singur click – au scos în evidență poate cel mai important trend și indicator de business: încrederea consumatorilor. Din ce în ce mai mulți români se pregătesc de Black Friday și aleg să plătească online, arătându-și astfel încrederea în magazin și în serviciile oferite." adaugă Marius Costin, Country Manager PayU România.

Black Friday 2018. Ce cumpără online românii

Produsele din categoria fashion ocupă un loc din ce în ce mai mare în coșul online de cumpărături, în timp ce categoria home&deco înregistrează creșteri semnificative de la an la an. Produsele IT&C se vor menține și anul acesta pe primul loc în topul preferințelor cumpărătorilor. Conform estimărilor PayU, valoarea medie a coșului de cumpărături se va menține în jurul valorii de 600 lei, similar cu anul anterior.

Black Friday 2018. Comerțul online transfrontalier

Anul trecut, în platforma PayU au fost înregistrate tranzacții din 70 de țări. Persoane din Pakistan, Cipru sau Rusia au cumpărat produse de pe site-urile românești care au avut promoții de Black Friday.

,,Comerțul online transfrontalier este principalul trend pe piața digitală fără frontiere, iar Black Friday îl confirmă. Magazinele online din România trebuie să fie pregătite pentru cumpărătorii din alte țări, iar primul pas este să se asigure că au metodele de plată potrivite. De exemplu, pentru cardurile emise în alte valute este important să pună la dispoziție clienților o metodă de plată precum Multi Currency Pricing (MCP), prin care cumpărătorii au posibilitatea de a plăti în valută la un preț fix și constant." adaugă Marius Costin.

PayU pune la dispoziția comercianților care doresc să își extindă afacerea în afara granițelor țării platforma globală PayU HUB. Prin integrarea unică cu interfața API, comercianții au acces la 2.3 miliarde de potențiali clienți noi de pe piețele cu creșteri importante precum Asia, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, India, Africa și America Latină.

Black Friday 2018. Pregătirile PayU de Black Friday 2018

Echipa PayU a început pregătirile tehnice pentru Black Friday 2018 încă din august, pentru a se asigura că totul funcționează perfect în luna noiembrie și în special pe data de 16 noiembrie, cât va fi vârful reducerilor online.

,,Anul acesta întreaga echipă PayU, atât cea locală, cât și cea regională, și-a concentrat atenția pe creșterea scalabilității sistemului, prin modificări la nivel de arhitectură și infrastructură. Pregătim mecanisme de rutare automată pentru prevenția oricărui caz în care băncile acceptatoare nu sunt online. În acest moment, platforma PayU poate susține un volum mare de tranzacții online, iar anul acesta ne așteptăm să procesăm peste 50 de tranzacții pe secundă în momentele de vârf." susține Alin Breabăn, Software Development Manager Technology Center PayU Group.

Printre retailerii din portofoliul PayU care vor participa la ediția Black Friday de anul acesta se numără: eMAG, FashionDays, PC Garage, Altex, Elefant, Flanco, Jysk, Kika, Vivre, F64, iStyle.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel