Anunț despre PNRR. Ghinea: ”Florin ne zice cumva că suntem măgari că luăm salariul degeaba”

Foto Facebook
Foto Facebook

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a făcut un anunț legat de PNRR, chiar în ziua în care USR PLUS și AUR au depus moțiune de cenzură.

„Cum mi-am petrecut sfârșitul guvernului. Poate e greu de crezut, dar săptămâna asta a fost perioada cheie pentru finalizarea PNRR. Acum, nu știu care dintre detaliile acestei crize politice se vor ține minte peste un an-doi, dar PNRR este programul de guvernare + bugetare + bani pentru următorii 6 ani, așa că vom tot vorbi despre el. În plină criză politică, am considerat că trebuie să finalizez”, și-a început astfel ministrul Ghinea mesajul publicat pe Facebook.

„Moțiune, AUR, demisii. Citesc în presă că ministrul Ghinea nu vrea să plece din guvern. Băi, chiar vreau, dar după ce tai firul potrivit, după vineri. Dan îmi cumpără timp. E beștelit peste tot că ne agățăm de funcții. Dacă nu îl închidem acum, toată munca e în pericol. Florin e on board cu ce am pus în plan, dar cine știe unde va fi Florin săptămâna viitoare și ce PM vine, care redeschide totul. Chiar cu bune intenții, cineva ar avea nevoie de 1 lună doar să înțeleagă ce e în dosar și cum am ajuns în punctul de echilibru al negocierilor pe sute de puncte. O să pierdem septembrie.

E ședința de guvern cu PNDL. Scrie presa că voi fi demis dacă nu merg. Dacă mă demite mai pot trimite Deșeurile, Cercetarea și Turismul? Cred că da, mai sunt ministru până semnează Președintele. Se termină ședința. Adoptă PNDL. Nu vor avea bani de el, nu ai de unde scoate acest spațiu bugetar, abia am făcut loc împrumuturilor din PNRR, dar asta e altă discuție. Florin iese la declarații, nu ne demite, dar ne zice cumva că suntem măgari că luăm salariul degeaba că nu mergem la muncă.

E 17.29, muncesc cu Csilla la tabelul de turism, ne omoară cu cererile de definire a rutelor tradiționale. Septimiu are confirmarea finală oficială: COM acceptă taggingul pe digital, avem pragul de digital. Îi spun lui Barny că îi las la rampe pentru deșeuri de grajd ce îi tăiasem de la baraje. Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern, dacă suntem aici și dacă terminăm. Îi zic că da, sunt aici ca soldatul japonez. Râde. 

Ora 20.10. Send. Documentele legale sunt trimise și agreate. Am tăiat firul potrivit.  

Acum PNRR e închis.

Dacă nu suntem complet idioți/nu redeschidem săptămâna viitoare, va fi aprobat în septembrie. As promised. 

PS. Dan (acel Dan), Liana, Septimiu, Dragoș, Marius, Denisa, Nic, care au dirijat orchestrele. Alina care a organizat fondul UAT și Valul Renovării, Amalia care a muncit la Transporturi și apoi a lucrat la Energie, Ecaterina și Csilla (secretar de stat, UDMR) care a tras să avem Cultură și Turism, Monica cea veșnic morocănoasă și Corina (secretar de stat USR PLUS) care au făcut din PNRR un instrument de reformă a educației, cele două Carmen și George care au lucrat instrumentele financiare, Bogdana de la noi și Cătălin de la MCID care au făcut minunea cu cloud-ul guvernamental, Ioana de la social. Traian și dl Popescu care au făcut cele trei componente de mediu împreună cu M. Mediului. Toți oamenii ăștia și-au scos ficații de câteva luni muncind la un plan de țară. Lor le mulțumesc. Ca și oamenilor din celelalte instituții. 

Dacă doar ce înseamnă PNRR s-ar face în România în următorii 6 ani, ar fi de ajuns ca a noastră clasă politică (me included) sa zică: am făcut ceva pentru România.
Dacă e cineva care a ținut cu România perioada asta e Margrethe Vestager. Femeia merită statuie în București.
Acum șase ani mi-am lăsat jobul ca să intru în serviciul public. A meritat măcar și pentru asta”, a conchis ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel