DCNews Stiri Schimbare majoră în industria globală: Energia electrică devine cheia dezvoltării. România rămâne în urmă / video

Schimbare majoră în industria globală: Energia electrică devine cheia dezvoltării. România rămâne în urmă / video

Industria mondială trece printr-o transformare majoră. Sursa foto: Freepik/rol ilustrativ

Economistul Adrian Negrescu a explicat că industria mondială trece printr-o schimbare majoră, iar viitorul se va axa pe energia electrică și sursele ecologice.

„E o schimbare fundamentală la nivelul industriei mondiale. Gândiți-vă că focusul pe noile tehnologii, pe tot ceea ce înseamnă inovație se duce în special spre zona de energie electrică. Acolo este miza pentru viitor, din punctul meu de vedere.

Arderea combustibililor fosili și a gazelor nu va mai avea un orizont foarte mare de oportunitate, probabil în maximum 10-15 ani. Peste 20 de ani de acum încolo, probabil mare parte din industria mondială se va baza în primul rând pe energie electrică produsă din surse ecologice - energie eoliană, energie solară, tot ceea ce înseamnă energie, chiar și nucleară.

Sunt foarte multe surse de energie care, din punctul meu de vedere, vor asigura ceea ce ne dorim cu toții: O exploatare economică mult mai puțin poluantă și un acces la niște resurse energetice mult mai ieftine”, a spus Adrian Negrescu

VEZI ȘI: Temu și Shein aterizează la Budapesta. Mutarea strategică a Guvernului Orban fără legătură cu taxa pe colet din România. Adrian Negrescu: Au investit masiv

În alte țări e mai ieftin să te încălzești cu energie electrică

Potrivit lui Adrian Negrescu, energia electrică în alte țări este ieftină, chiar mai ieftină decât gazele, spre deosebire de România, unde energia electrică este foarte scumpă.

De asemenea, acesta a explicat că firmele sunt mult mai eficiente atunci când folosesc echipamente electrice în locul celor bazate pe combustibili fosili.

„Nu mă refer la România. În România sunt niște prețuri foarte mari la energia electrică, dar în alte țări civilizate, unde prețul este la un sfert din ceea ce se întâmplă în România, a ajuns mai ieftin să te încălzești - de exemplu dacă ai un apartament - cu energie electrică decât cu energie pe bază de gaze.

O companie e mult mai eficientă atunci când folosește utilaje pe bază de energie electrică decât dacă se racordează la motoare clasice cu ardere internă, la tot felul de utilaje care țin de zona de combustibil fosil sau de gaze.

E o revoluție industrială pe care și americanii o anticipează și încep să-și schimbe modul în care tratează exploatarea resurselor. Viitorul, din punctul meu de vedere, e pe exploatarea energiei electrice și a metalelor rare, cele care, într-adevăr, vor da tonul în ceea ce privește politicile economice la nivel mondial”, a spus Adrian Negrescu la DC News. 

VEZI ȘI: Avertisment despre prețul la gaze de la 1 aprilie, pentru toți românii: Dacă nu conștientizăm ceea ce se întâmplă...

Video:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele