În memoria faptelor eroice din ianuarie 1918, în anul 1925 a fost inaugurat „Monumentul Apărătorilor Orașului Galați”. Distrus în anul 1963, monumentul a fost readus la viață în 2018, prin inițiativa Consiliului Județean și a Muzeului de Istorie Galați.
Glorie eternă apărătorilor Galațiului!, a scris pe Facebook Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
Luptele de la începutul anului 1918 reprezintă prima confruntare din secolul al XX-lea purtată între Armata Română şi unităţi militare ruse trecute de partea bolşevicilor. Bătălia de la Galaţi a avut un caracter aparte, fiind singura din Primul Război Mondial desfăşurată pe teritoriul României în care au acţionat concomitent trei arme ale Armatei Române: marina, trupele terestre şi aviaţia.
Pentru eroismul demonstrat în aceste lupte, oraşul Galaţi a fost decorat ulterior cu importante distincţii internaţionale. În anul 1921, Regele Italiei a conferit oraşului Galați Crucea de Război a Italiei, prin generalul Pietro Badoglio, iar în 1922, Preşedintele Franţei a acordat Crucea de Război a Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot.
În anul 1923, Societatea „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” din Galaţi a propus Primăriei ridicarea unui monument dedicat Apărătorilor oraşului. Monumentul a fost realizat de marmorarul Ioannis N. Renieris şi amplasat la intersecţia străzilor Brăilei şi I.L. Caragiale. Din motive considerate la acea vreme „edilitare”, monumentul a fost demolat în anul 1962.
Refacerea Monumentului Apărătorilor oraşului Galaţi a fost realizată în anul 2017, cu finanţare asigurată de Consiliul Judeţean Galaţi, prin Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”. Monumentul a fost reconstruit pe amplasamentul original, la intersecţia străzilor Brăilei şi I.L. Caragiale, purtând inscripţia „Apărătorii Oraşului Galaţi, 7/20 – 9/22 ianuarie 1918”, ca simbol al memoriei şi recunoştinţei faţă de cei care au apărat oraşul în momente decisive ale istoriei sale, potrivit monitoruldegalați.ro.