DCNews Stiri Anchete Polițiștii din Portul Constanța au reținut trei camioane furate din Danemarca

Polițiștii din Portul Constanța au reținut trei camioane furate din Danemarca

Foto: Pixabay

Polițiștii de frontieră au descoperit, în Portul Constanța, trei autocamioane în valoare totală de 250.000 de euro, care erau căutate de autoritățile din Danemarca.

Vehiculele, date în urmărire de autoritățile din Danemarca

În timpul unui control efectuat joi, 3 iulie, în incinta unui operator portuar din Punctul de Trecere a Frontierei Constanța Sud, polițiștii au verificat trei autocamioane înmatriculate în Danemarca, aduse de doi cetățeni turci.

Verificările au relevat că vehiculele erau semnalate ca bunuri urmărite pentru confiscare, alerta fiind emisă de autoritățile daneze. Autocamioanele urmau să fie exportate în Turcia, pe o navă de tip RO-RO.

Autovehiculele au fost confiscate și reținute la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.

Citește și: Scădere majoră de migranți în 2025 într-o mare putere europeană

Citește și: Inundații devastatoare în SUA. Zeci de morți și dispăruți, tabere de copii evacuate cu elicopterul - FOTO / VIDEO

Știri similare din categoria Anchete Vezi toate articolele