În prezent, trei drumuri județene din Galați se află într-un proces de modernizare, a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean.
Lucrări în plină desfășurare pentru modernizarea a trei drumuri județene, trei poduri și peste 200 de accese carosabile, între Berheci - Gohor - Corcioveni și Brăhășești. Investiție de 111 milioane de lei (peste 22 milioane de euro) pentru infrastructură rutieră modernă și sigură.
Se vor moderniza de la zero drumurile județene dintre Berheci - Gohor - Corcioveni - Brăhășești, pe tronsonul funcțional E581 - DJ 241 - DJ 241A - DJ 241G. Investiția, în valoare de peste 111 milioane de lei (peste 22 milioane de euro), este derulată de Consiliul Județean Galați prin fonduri europene.
Lucrările au început deja pe DJ 241, în intravilanul localității Berheci (comuna Gohor). Constructorii execută lucrări de decopertare, urmate de excavarea și prifilarea terenului, în vederea realizăriii noii fundații a drumului.
Proiectul, în ansamblul său, înseamnă drumuri mai sigure, condiții mai bune de circulație și infrastructură modernă pentru comunitățile din zonă. Sunt prevăzute:
- lărgirea și consolidarea platformei drumului la 8 metri, din care 6 metri partea carosabilă;
- reabilitarea a 3 poduri și a 45 de podețe;
- amenajarea a 200 de accese carosabile;
- sisteme pentru colectarea apelor pluviale;
- 21 de siteme de tyransport public.
Investiția pune un accent important și pe siguranța rutieră. Pe traseu vor fi amenajate treceri de pietoni cu iluminare LED, marcaje rezonatoare, elemente reflectorizante și alte dotări moderne menite să crească siguranța tuturor participanților la trafic, a mai precizat liderul PSD Galați.