DCNews Sanatate Criza din Australia, prognoză pentru o iarnă fierbinte în Europa. Mii de spitalizări și decese

Criza din Australia, prognoză pentru o iarnă fierbinte în Europa. Mii de spitalizări și decese

Foto: Pixabay

Datorită ciclului sezonier opus față de emisfera nordică și a geneticii asemănătoare a populației, situația din Australia permite specialiștilor să anticipeze cum vor evolua infecțiile respiratorii în sezonul rece pe continentul nostru. De altfel, Programul Global pentru Gripă al OMS se bazează pe datele din emisfera sudică pentru a decide compoziția vaccinului destinat emisferei nordice.

Debut mai devreme ca în alți ani, evoluție mai rapidă


Epidemia de gripă din Australia a debutat în luna mai 2025 și a atins un vârf între lunile iunie și iulie, mult mai devreme decât media istorică. Debutul timpuriu, creșterea rapidă și transmiterea extinsă în comunitate fac ca valul de gripă din acest an să fie unul dintre cele mai severe din istoria recentă. Potrivit datelor din Raportul Australian de Supraveghere a Bolilor Respiratorii, virusurile gripale, virusul sincițial respirator (VSR) și SARS-CoV-2 circulă concomitent la niveluri ridicate, creând ceea ce experții numesc un scenariu de „triplă pandemie”, cu o creștere masivă a numărului de spitalizări.

Tripla pandemie efectează copii și vârstnicii


Cel mai puternic au fost afectate grupurile extreme de vârstă: copiii cu vârste între 0 și 9 ani au avut cele mai ridicate rate de infectare, în timp ce spitalizările și cazurile severe s-au concentrat la adulții peste 65 de ani. De asemenea, virusul sincițial respirator a produs îmbolnăviri cu 50% mai mari decât cele din 2024, iar COVID-19 continuă să contribuie semnificativ la internările în secțiile ATI.  Istoric, aceste modele au precedat sezoane gripale severe în Europa. Deși supravegherea genomică arată că tulpinile circulante din emisfera sudică sunt similare cu cele din emisfera nordică, ceea ce sugerează o eficiență ridicată a vaccinului, experții se așteaptă ca numărul internărilor și al cazurilor grave, complicate, să fie unul ridicat. Din păcate, gestionarea proastă a pandemiei COVID și campaniile anti-vaccinare au scăzut rata de imunizare, ca și aderența la măsurile de protecție care țin de igienă și purtarea măștii în locuri aglomerate. 

Știri similare din categoria Sanatate Vezi toate articolele