Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară:
- Hotărârea nr. 94 din 15.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov;
- Hotărârea nr. 95 din 15.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.
Propunerile au fost înaintate către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.
Luând în considerare cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis următoarele ordine:
- OSDSU nr. 7002 din 15.04.2021 privind prelungirea carantinei zonale pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov, începând cu data de 15.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile, până la data de 22.04.2021 ora 22:00;
- OSDSU nr. 7003 din 15.04.2021 privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, începând cu data de 15.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile, până la data de 22.04.2021 ora 22:00.
Vă rugăm să respectaţi măsurile obligatorii impuse tuturor persoanelor care se află permanent în localităţile carantinate sau care tranzitează zonele carantinate!