Un adolescent de 16 ani este căutat în apele râului Siret, în județul Galați, după ce ar fi mers la scăldat și nu a mai revenit. Salvatorii desfășoară operațiuni de căutare în zonă.
Pompierii din judeţele Galaţi şi Vrancea au demarat căutări, după ce un adolescent în vârstă de 16 ani ar fi dispărut la scurt timp după a intrat în apa râului Siret, la scăldat, alături de alţi doi prieteni.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, salvatorii desfăşoară căutări în zona localităţilor Năneşti-Lungoci, după ce minorul ar fi dispărut în apă, în zona podului de la Năneşti.
O intervenție dificilă
"Din primele informaţii, trei copii au mers la scăldat şi au intrat în apă de pe malul râului în dreptul localităţii Lungoci. Din nefericire, unul dintre aceştia nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă. Pentru gestionarea eficientă a situaţiei de urgenţă, la faţa locului acţionează în cooperare forţe din cadrul ISU Vrancea (Detaşamentul de Pompieri Focşani cu autospecială de primă intervenţie şi comandă, 2 bărci, o autospecială de stingere), ISU Galaţi (o ambarcaţiune cu motor pentru căutare la suprafaţă şi o autospecială de intervenţie) şi 2 echipaje SAJ, unul din Vrancea şi unul din Galaţi", a transmis duminică, prin intermediul unui comunicat, ISU Galaţi.
La faţa locului se deplasează şi un echipaj format din 4 scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, intervenţia fiind dificilă din cauza adâncimii apei, care atinge câţiva metri şi a curenţilor puternici, conform Agerpres.
Un alt băiat de 16 ani s-a înecat în râul Siret
În timpul sezonului estival, odată cu venirea temperaturilor mari, din păcate, au loc foarte multe incidente tragice legate de înec. Acum două luni un adolescent, tot de 16 ani, s-a înecat în râul Siret, în dreptul localităţii Şerbeşti, potrivit informațiilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
La faţa locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, iar în sprijin a fost trimis elicopterul SMURD de la Galaţi.
"Pompierii militari băcăuani au fost solicitaţi să intervină în comuna Săuceşti, satul Şerbeşti, pentru salvarea unui copil scos din apa râului Siret, în stare de inconştienţă. (...) Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenţie şi a manevrelor de resuscitare efectuate la faţa locului, medicul de pe elicopterul SMURD a declarat decesul victimei, un băiat în vârstă de 16 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ancuţa Socaci.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă, conform Agerpres.
Cazul vine în contextul unor tragedii similare în care mai mulți copii și-au pierdut viața prin înec în diferite zone ale țării.
Tragedie în Satu Mare: Un copil de 8 ani s-a înecat în râul Someș
Un copil de aproximativ 8 ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a înecat în râul Someş, pe raza localităţii Odoreu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Someş" Satu Mare.
Potrivit sursei citate, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în urma unei sesizări privind o posibilă persoană înecată în râul Someş.
"În urma operaţiunilor de căutare, copilul, în vârstă de aproximativ 8 ani, a fost identificat şi extras din apă în stop cardiorespirator, fiind predat de urgenţă echipajului de Terapie Intensivă Mobilă", au precizat reprezentanţii ISU.
Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă, în pofida eforturilor depuse, copilul nu a răspuns acestora, iar medicul a declarat decesul.
O fetiță de 7 ani a murit înecată la un ștrand din București. Părinții erau la masă
Un incident șocant s-a petrecut pe 26 iunie la un cunoscut ștrand din București. O fețiță de numai șapte ani s-a înecat în piscină, la doar câțiva pași de părinții săi. frecventat de mulți oameni mai ales în perioada verii.
Copila de șapte ani ar fi plecat, se va stabili dacă a avut sau nu acordul familiei, de la masa unde petreceau părinții săi și ar fi intrat în apă.
La scurt timp, oameni care se aflau în locație ar fi dat alarma după ce ar fi văzut corpul micuței plutind pe apă.
Fetița a fost scoasă de urgență și i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă aceasta nu a mai fost salvată.
România, lider al tragediilor în apă
O tragedie a fost evitată la limită. Potrivit datelor EUROSTAT, jumătate dintre decesele prin înec din 2021 din Uniunea Europeană s-au produs în doar patru ţări, iar România a fost atunci liderul clasamentului european.
Astfel, în ţara noastră au murit, în 2021, 1020 de persoane prin înec, ceea ce reprezintă, 19,5% din totalul deceselor la nivel european din această cauză. Celelalte trei ţări din top 4 sunt Franţa (673 – 12,9% din total), Spania (510 – 9,8% din total) şi Polonia (454 – 8,7% din total).
Şi, dacă ne uităm la tragediile care au avut loc în România, cele mai multe înecuri au loc la scăldat, fie în mare, fie în lacuri sau iazuri, ori chiar în piscine. Numărul românilor înecaţi în urma inundaţiilor este unul redus.
Nimeni nu sună alarma, însă. Politicienii şi principalele instituţii nu transmit mesaje, în timp ce în educaţia pentru prevenirea unor astfel de tragedii nu pare să se investească.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat la 23 iulie 2026 lansarea unui nou pachet tehnic pentru a ajuta guvernele și comunitățile să implementeze șapte măsuri dovedite pentru reducerea deceselor cauzate de înec. Cele șapte strategii, grupate sub acronimul PROTECT, traduc viziunea primei Strategii Globale pentru Prevenirea Înecului în îndrumări politice practice și acționabile. Strategia a fost lansată de Alianța Globală pentru Prevenirea Înecului, găzduită de OMS, în 2025. Potrivit https://www.who.int/, pachetul PROTECT oferă factorilor de decizie recomandări concrete, bazate pe dovezi, în șapte domenii interconectate pentru a consolida siguranța în jurul apei.
Cum poate fi prevenit înecul. Dr. Ciuhodaru, mic ghid de supraviețuire
Având în vedere cazurile recente de înec, medicul Tudor Ciuhodaru a transmis un amplu ghid de prevenție și supraviețuire, atrăgând atenția asupra principalelor greșeli care duc la astfel de tragedii și subliniind că înecul rămâne una dintre cauzele majore de deces în sezonul estival. Acesta a explicat că multe dintre situațiile dramatice pot fi evitate prin respectarea unor reguli simple de siguranță în apă și prin educație medicală de bază.
"Cum poate fi prevenit înecul. (Mic) ghid de supraviețuire. Un copil de 5 ani e în stare gravă și un bărbat de 56 de ani a murit înecat în ultimele zile.
Sunt 7 lucruri care vă pot salva viața:
1. NU înotaţi în zonele de plajă nesupravegheate/neamenajate sau fără persoane în jur. Apa poate fi înşelătoare şi pentru înotătorii experimentaţi.
2. NU ignorați avertizările şi indicaţiile salvamarilor.
3. NU intraţi în apă imediat după ce aţi consumat alcool, aţi mâncat copios sau după un efort fizic intens.
4. NU intraţi brusc în apă. Diferenţa mare de temperatură poate duce la deces prin hidrocuţie (şoc termic). Udaţi în prealabil faţa, gâtul, ceafa, pieptul, spatele pentru a permite termoreglarea. Evitaţi îmbăiatul fără acomodare dacă aţi stat mult în soare sau dacă temperatura apei e mai mică de 20 de grade.
5. NU plonjați. Impactul poate duce la deces prin traumatism craniocerebral sau lezarea coloanei cervicale.
6. NU lăsați nesupravegheaţi copiii, vârstnicii şi persoanele cu afecţiuni asociate.
7. NU vă supraevaluaţi. Apa poate fi înşelătoare chiar şi pentru înotătorii experimentaţi. 90 % dintre înecaţi sunt persoane care ştiau să înoate, unii chiar buni înotători. Dacă nu ştiţi să înotaţi fiţi atenţi la adâncimea apei, la curenţi sau valuri.
Atenție!!! Asocierea alcool + înot e letală. 50 % din cazurile de înec la tineri au avut loc pe fondul consumului de alcool. Anul trecut 46 de oameni și-au pierdut viața.
(!!!) 10 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre înec.
1. E frecvent letal - a treia cauză de deces la adult în sezonul estival.
2. Primul ajutor constă în scoaterea din apă urmată de evaluarea şi stabilizarea semnelor vitale.
3. Şansele de reuşită sunt condiţionate de intensitatea şi durata lipsei de oxigen la nivelul organismului determinată atât de durata submersiei, temperatura apei cât şi de vârstă, boli sau leziuni asociate.
4. De aceea salvatorul trebuie să ajungă la victimă cât mai rapid.
5. După 4-5 minute şansele de reuşită scad.
6. Siguranţa salvatorului e pe primul plan.
7. Apreciaţi corect resursele fizice necesare unui astfel de demers.
8. Aveţi grijă la posibilele reacţii de panică în care victima se agaţă de salvator şi pune viaţa ambelor persoane în pericol.
9. Victima care a plonjat este considerată ca având leziuni de coloană vertebrală. Stabilizaţi cu mâinile gâtul victimei în poziţie neutră. Scoateţi victima din apă pe un suport rigid.
10. Evaluaţi semnele vitale. Dacă sunt prezente, se plasează pacientul în poziţie laterală de siguranţă iar dacă sunt absente se începe resuscitarea cardiopulmonară. După restabilirea semnelor vitale se va efectua încălzirea progresivă până la sosirea echipajului medical de urgenţă.
Rețineți:
1. Sunt peste 5000 decese prin înec anual doar în UE.
2. Peste 230000 de persoane mor prin înec în fiecare an.
3. Înecul este a doua cauză de deces la copii și adolescenți.
4. Supravieţuirea unei submersii prelungite, chiar după resuscitarea îndelungată, este neobişnuită.
5. Vreau ca aceste ,,Noțiuni de prim ajutor” să fie predate în toate școlile din România. Legea Ciuhodaru a fost depusă în Parlament.
Sper să susțineți și acest demers", a postat medicul Tudor Ciuhodaru pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Copil de 6 ani, în comă, după ce aproape s-a înecat la Ștrandul Municipal din Iași