Scriitorul și dramaturgul Radu F. Alexandru, în podcastul Avangarda, a vorbit despre acest subiect.
Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Radu F. Alexandru:
Marele scriitor Marin Preda către Radu F. Alexandru, cu o zi înainte de moarte: „Copile, sunt terminat!”
I.V.: Beethoven, Hamlet, Camus, mai devreme... sunt personaje și personalități reprezentative. Dar în viața reală este un om care te-a modificat, te-a schimbat întâlnirea cu el, marcându-te în chip decisiv?
R.F.A.: Am avut șansa și șansa este cuvântul cel mai potrivit ca pe parcursul vieții să întâlnesc oameni care atunci și acum, peste ani, mă pun nu chiar în dificultate, dar mă pun în situația să mă întreb cum s-a putut, ca oamenii aceia să mă accepte și să țină atât de mult, oferindu-mi un loc atât de important? În relația pe care am avut-o. Am avut oameni care au însemnat imense bucurii. Unul dintre oamenii de care am fost atât de legat, cum spun, a fost Marin Preda. O relație cu totul specială. Și cu totul... și o diferență de vârstă, și, hai să spunem, de obârșie, între Moromete și Radu F. Alexandru, București, Calea Victoriei, Palatul de Justiție, ca zonă, ca educație. Adică de ce Marin Preda, Radu F. Alexandru... Am fost ultimul telefon pe care l-a dat la editură, și mi-a spus: „Copile, sunt terminat.” Dar nu cu tonul ăsta. Era tonul unui om...
I.V.: În ziua în care a murit.
R.F.A.: Înainte de a muri. Fiind la editură, la Editura Cartea Românească, unde era director, și de acolo a plecat la Mogoșoaia, unde stătea și unde s-a sfârșit. Cu sentimentul și cu starea în care un om realizează ce mi-a spus el: „sunt terminat”, imaginați-vă cum a sunat... Și așa s-a întâmplat. La un timp, după plecarea lui, Florin Mugur, un poet, un traducător, un scriitor, un om de o factură cu totul deosebită în sensul cel mai nobil al cuvântului, și care lucra la editură, cu mon cher-ul, Marin Preda, mi-a dat un telefon: „Radu, hai să ne vedem, vreau să stăm puțin de vorbă.” „Da, Florin, bineînțeles.” Unde puteam să ne vedem? La Capșa, pentru că la Capșa era fieful. Cu câte un parfe de alune. De ce a vrut Florin Mugur să ne vedem? Să îmi pună o întrebare: „Radu, spune-mi și mie, fă-mă să înțeleg, de ce a ținut Marin Preda atât de mult la tine?” Am reprodus în ghilimele. Nu pot să reproduc râsul lui cu râsul meu. Am rămas cu gura căscată. „Florin, nu înțeleg!” „Da, măi, fă-mă să înțeleg.”
De ce a ținut atât de mult Marin Preda la Radu F. Alexandru? „Era sentimentul de reciprocitate, adică, dragostea pe care a simțit-o că i-o port, dragoste, nu prietenie!”
I.V.: Ai răspunsul la întrebare?
R.F.A.: Uite, e prima dată, nu am povestit întâmplarea asta, și nu mă întorc la ea, e undeva aici. Primul răspuns care îmi vine în minte și care poate ar putea fi acceptat, era sentimentul de reciprocitate, adică, dragostea pe care a simțit-o că i-o port, dragoste, nu prietenie, pe care i-o port, și la care, reflex, a răspuns în același fel. Poate e o gogomănie, că slavă Domnului, atât de frecvent se întâmplă să fim atât de îndrăgostiți și cotul dă un răspuns. Nu. Poate... pentru că mi-ai pus întrebarea asta, poate știa cât de mult înseamnă pentru mine, și poate răspunsul lui afectiv a fost tocmai această încărcătură și puternică afecțiune.
Radu F. Alexandru: Marii creatori au fost uitați și pentru că publicul a îmbătrânit
I.V.: Întâlnirea cu Marin Preda te-a marcat. Mă bucur că l-ai pomenit, mai ales că am sărbătorit centenarul nașterii lui, mai degrabă l-am bifat, pentru că nu am sesizat o emoție națională. De ce crezi că nu reușim să îi aducem în actualitate pe marii noștri scriitori sau creatori în general? Nu mai avem memorie sau ce se întâmplă?
R.F.A.: Nu că nu mai avem memorie, nu mai avem organ. Spuneam de Beethoven. Ionuț, ne vedem adesea în sălile de concert. Ce cauți acolo? Câți ani ai? Te uiți în jur. Ce vârstă are publicul? S-a terminat Festivalul Enescu. Cum era publicul în edițiile anterioare și cum e publicul de astăzi?
I.V.: Îmbătrânit.
R.F.A.: Asta face ca respectul, dragostea, nevoia de „Marin Preda” – nume de cod, pentru că nu e vorba numai de Marin Preda – să fie la cote tot mai joase. Dar noi nu facem un serial. Tu pui niște întrebări și eu nu pot să ignor limita dialogului nostru.
Victor Babiuc către Radu F. Alexandru: „Știu cine ești!”. Radu F. Alexandru: „Nu cred că erau mulți miniștri care citeau revistele literare”
I.V.: Limita de timp...
R.F.A.: Am vorbit de Marin Preda, de politică, a existat un om față de care am avut, am și voi avea întotdeauna cea mai caldă amintire, afecțiune, prețuire și recunoștință. Victor Babiuc. Când i-am fost prezentat, la începutul anilor ’90, m-am prezentat: „Radu F. Alexandru”. „Știu cine ești, eu citesc revistele literare.” Nu cred că erau mulți miniștri care citeau revistele literare. „Victor”. „Radu”. Și de atunci, până în ultima clipă am rămas într-o prietenie exemplară. Am fost martor la o viață despre care, firește, nu avem acum timp să vorbim.
I.V.: Cred că tu ești și cel care a anunțat decesul lui Victor Babiuc. Într-un fel, la Preda, s-au făcut tot felul de speculații...
R.F.A.: Nici vorbă!
Adevărul despre moartea lui Marin Preda. Radu F. Alexandru: „Marin Preda a băut! I-am cunoscut foarte bine pe cei care se ocupau de anchetă!”
I.V.: De ce a murit Marin Preda?
R.F.A.: Marin Preda a băut. Marin Preda era răvășit, când mi-a spus „sunt terminat”, nu a spus-o cu sentimentul „asta e!” S-a dus, stătea la Mogoșoaia, care era locul unde mulți scriitori aveau camere și locuiau acolo. Mogoșoaia avea regim de casă de creație. S-a dus de la editură bând o cantitate de alcool, bine, s-a dus cu mașina editurii, l-au luat, l-au așezat la masă, a mai băut, a urcat, s-a dus în cameră, s-a culcat, s-a lovit pe scări, a avut niște vânătăi, că dacă ții minte, se zicea că a fost bătut, că Securitatea... nici vorbă! Nici vorbă!
I.V.: Au fost multe teorii.
R.F.A.: Niște julituri, din astea, s-a culcat, a adormit pe o parte, a vomat și poziția în care era, poziția corpului, a făcut ca acea regurgitație să îi rămână în gât și să moară sufocat. Adică am urmărit și i-am cunoscut foarte bine pe cei care s-au ocupat de anchetă. Dimineață, când am primit telefonul, „Preda a murit” – nu știu care ar fi cuvintele potrivite.
I s-ar mai fi întâmplat lui Marin Preda episodul care a dus la moartea lui, dacă ar fi mers să viziteze o casă cu Radu F. Alexandru?
I.V.: Cu o zi înainte ai auzit „sunt terminat”
R.F.A.: Da... Și trebuia... Domnule, ce înseamnă destin, trebuia să mergem să vedem o casă. Acum e o poveste care cu siguranță nu încape ca durată. O casă, un apartament, pentru că voiam foarte mult să îl scot de la Mogoșoaia. O ambianță în care, când se adună mai mulți oameni, hai să mai ciocnim un pahar... Și aveam întâlnire cu cineva care a spus: „Hai să vă arăt o casă”. Radu Voinea, Președintele Academiei. În după amiaza aceea, a turnat, nu a plouat. A turnat.
I.V.: Și nu ați ajuns să vedeți casa.
R.F.A.: M-a sunat mon cher-ul, și mi-a spus: „hai să o lăsăm pe altă zi”. „Bineînțeles, nu o să mergem acum să vedem casa”.
Este anturajul decisiv în viața unui om?
I.V.: Cât contează anturajul în viață?
R.F.A.: Foarte mult, ca să nu spun enorm. Foarte mult! Foarte mult. Poți să ai șansa unor oameni care și să te îmbogățească, și să te înfrumusețeze, și să însemne acest sprijin de care cu siguranță toți, sunt perioade, de care avem nevoie. Și sfaturi... este extrem de important să putem primi sfaturi, în măsura în care calitatea acestor sfaturi e într-adevăr notabilă.
Vedeți mai multe aici:
CITEȘTE ȘI: Radu F. Alexandru, ipoteze după ce soția i-a dispărut: „A plecat în 1974 și nu s-a mai întors. Nu știu ce a pățit, dar sunt câteva speculații” - https://www.dcnews.ro/radu-f-alexandru-ipoteze-dupa-ce-sotia-i-a-disparut-a-plecat-in-1974-si-nu-s-a-mai-intors-nu-stiu-ce-a-patit-dar-sunt-cateva-speculatii_935138.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
