Accidentul aviatic din Apuseni: Adrian Iovan și o studentă au murit

Avionul care transporta o echipă medicală de la București la Oradea, aterizat forțat în jurul orei 16:00 în zona Beliș - Scărișoara, a fost găsit de echipele de salvare după aproximativ 6 ore de la producerea accidentului. Prima persoană ajunsă la fața locului a fost un pădurar. Avionul era pilotat de Adrian Iovan. La bordul aparatului de zbor se aflau 7 persoane, dintre care 4 medici, 2 piloți și o studentă. Intervenția în zonă a fost îngreunată de ceața densă, zăpada din zona împădurită și lăsarea serii. 

Două persoane, una de sex masculin și cealaltă se sex feminin, au murit, iar o alta este în stare gravă, a declarat la Antena 3 Hadrian Borcea, medic-șef SMURD Bihor. Adjunctul Salvamont Bihor a precizat că cei doi morți sunt Adrian Iovan și o studentă rezidentă. Medicii Calu, Pivniceru și Ianceu sunt în stare medie spre gravă, în ce dr. Zamfir prezintă răni superficiale, a precizat aceeași sursă.

UPDATE: Adjunctul Salvamont Bihor, Adrian Marin, a confirmat, după miezul nopții, că pilotul Adrian Iovan a decedat, precizând că mai există o victimă, o studentă rezidentă.

UPDATE: Două persoane, una de sex masculin și cealaltă se sex feminin, au murit, iar o alta este în stare gravă, a declarat la Antena 3 Hadrian Borcea, medic-șef SMURD Bihor.

UPDATE: Florin Chiper, secretar de stat în MAI, a explicat că salvatorii colaborează cu 5 dintre cele 7 persoane. Alt pasager, în persoana unei tinere, i se acordă ajutor medical. Moartea pilotului nu poate fi confirmată decât de medici și procurori, și poate fi anunțată public doar după ce, în prealabil, a fost înștiințată familia decedatului, a precizat Chiper.

UPDATE: Dr. Victor Zota, aflat în contact permanent cu unul dintre pasageri, dr. Zamfir, spune că Adrian Iovan a fost conștient în primele două ore de după aterizarea forțată.

[caption id="attachment_413630" align="alignleft" width="640"] Foto: captură Antena 3[/caption]

UPDATE: Șeful Salvamont Alba, Mihai Petrescu, a declarat că pilotul Adrian Iovan a murit. Una dintre victimele accidentului aviatic de luni după-amiază, a murit, a declarat, în cursul serii, și purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu, fără a preciza numele acesteia. Surse din MAI, citate de Mediafax, au confirmat că persoana decedată este Adrian Iovan.

[caption id="attachment_413629" align="alignleft" width="640"] Foto: captură Antena 3[/caption]

UPDATE: Ion Burlui, șef IGSU, a revenit cu informații, după ce echipele de intervenții au ajuns la avion. Burlui a declarat că una dintre persoane este în stop cardio-respirator și a fost coborâtă pe un drum forestier. El a adăugat că pilotul sau copilotul, nu se știe cu exactitate, este încarcerat. Un alt membru din personalul navigant are membrele inferioare fracturate.

UPDATE: Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax.

Pădurarul Corneliu Olar, care a coordonat operaţiuni locale de găsire a victimelor, a relatat la B1Tv că unul dintre răniţi era într-o stare critică şi a fost transportat de către săteni pe braţe până în localitatea Pietreasa, situată la limita judeţelor Alba şi Cluj, de unde să fie preluat de ambulanţă. [caption id="attachment_413666" align="alignleft" width="640"] Foto: captură Digi 24[/caption]

UPDATE: Ion Burlui, șef în Inspectoratul General Situații de Urgență, a declarat:  "Am primit informații din 2 direcții. În primul rând, l-a primul apel pe care l-am avut cu medicul, ne-a dat niște coordonate geografice pe care le pot reproduce: 'suntem între Huedin și Abrud'. Ulterior, de la serviciul de specialitate am primit coordonatele geografice în 4 puncte".

Întrebat cât de precise au fost informațiile primite de la servicii, cât de mare este perimetrul delimitat de cele 4 puncte, Burlui a răspuns că ese vorba despre "zeci de km pătrați".

UPDATE: Premierul Victor Ponta, aflat într-un interviu televizat, a confirmat că cineva a ajuns la răniți, urmând ca aceștia să fie transportați la spital. El a precizat că a primit informația prin SMS,

UPDATE: Alina Bălaș, purtător de cuvânt ISU Alba, a declarat, la emisiunea "Subiectiv", că un pădurar a sunat în urmă cu câteva minute (oră aproximativă 21:25) la 112, anunțând că a găsit avionul. Echipele de intervenție nu au ajuns încă la locul accidentului, aflându-se la aproximativ 1 km distanță. Avionul a fost găsit de pădurar în zona Petreasa, la limita de județ cu Clujul. Toate forțele de la ISU Alba se îndreaptă spre răniți.

UPDATE: Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, spune că avionul a fost localizat.  Salvamontiștii se află la 1 km distanță de locul accidentului, a precizat el.

"E inadmisibil ca după șapte ore de la producerea accidentului care s-a produs la ora 15:16 ei să nu poată fi găsiți și identifica. Iar acești oameni, dacă nu sunt salvați în cel mai scurt, nici măcar nu mai știu câți dintre ei mai supraviețuiesc la ora actuală, probabil că până dimineață nu va supraviețui niciunul. Nu este îngrijorător, este mai mult decât inadmisibil", a declarat Zota, într-o intervenție telefonică la emisiunea "Subiectiv", difuzată de Antena 3.

Dr. Zota a mai spus că în avion există "patru telefoane care puteau fi identificate prin GPS". "Primul lucru pe care l-am vorbit cu dr. Radu Zamfir a fost să-l rog să sune la 112, pentru a fi identificat și pentru a fi găsit pe GPS și asta a făcut după ce a închis telefonul", a relatat fostul șef al ANT.

"Am făcut tot ce este omește posibil să anunț toate sistemele de intervenție pe sistemul de urgență, comunicând ceea ce știam eu despre locul accidentului pe care mi-l comunica Radu Zamfir, care era într-o stare de șoc evidentă dar care a reușit să intre pe GPS și să afle localizarea pe care am și comunicat-o de altfel și pe care l-am rugat să sune pe telefonul lui care este smart și putea identificat clar în momentul respectiv", a mai spus dr. Zota, pe un ton exasperat.

Inițial pacienții au fost politraumatizați cu multiple fracturi care nu le pun în pericol viața. Dacă se pierde timpul, și ei nefiind identificați se poate instala șocul hipotermic. Ultima oară când am luat legătura cu dr. Zamfir doi dintre colegii de acolo sunt inconștienți, iar situația celorlalți este extrem de gravă.

MAI: 70 de salvatori caută pe jos locul accidentului

Ministerul Afacerilor Interne transmite, într-un comunicat de presă, că peste 70 de pompieri salvatori din județele Cluj, Bihor, Mureș, și Alba sunt implicați în acțiunea de căutare-salvare a persoanelor care au suferit în urma accidentului aviatic. Acestora li s-au alăturat efective ale jandarmeriei montane, poliției, echipe de salvamontiști și angajați ai Parcului Național Munți Apuseni.

"Aceste forțe sunt deja în deplasare, pe jos, spre locul unde a fost semnalat accidentul, însă condițiile de la fața locului sunt foarte greoaie – zăpadă care pe alocuri depășește 50 de cm, teren împădurit, în pantă, vizibilitate redusă.

Pompierii salvatori vor continua misiunea de salvare, indiferent de aceste condiții greoaie, până ce vor ajunge la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor supraviețuitorilor.

Imediat ce pompierii salvatori vor ajunge la locul accidentului vom anunța opinia publică despre starea persoanelor și despre modalitățile în care acestea vor fi transportate înapoi spre baza muntelui unde sunt autospecialele ISU", mai arată MAI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel