WSJ – vești bune despre economia României

Publicația americană Wall Street Journal a luat un interviu premierului Victor Ponta, înainte de vizita acestuia în Statele Unite. Articolul este publicat în ediția online și va apărea în ediția de print de luni dimineață.

Ziariștii de la WSJ laudă Guvernul de la București pentru prudență, constatând că “România va rezista tentației de a crește cheltuielile bugetare” și că “anul electoral nu va relaxa politica de prudență fiscală”.

Se constată, de asemenea, că România are ca țintă proiecte în zone precum energie și resurse minerale, care pot ajuta să reducă decalajul de dezvoltare față de restul Uniunii Europene mult mai rapid.

În plus, WSJ nu a trecut cu vederea și faptul că România a acordat licențe pentru explorarea gazelor de șist și că Parlamentul urmează să ia o decizie în cazul Roșia Montană, și citează afirmația premierului Ponta, referitoare la acest subiect: “În cele din urmă, cred că majoritatea societății românești va înțelege că, dacă respectăm standarde de protecție a mediului, dacă aducem beneficii pentru stat prin taxe, redevențe, locuri de muncă, vom face ceea ce țările moderne din Europa fac de mult, și anume vom profita de avantajele pe care le aduc resursele naturale”.

România, un viitor "tigru european", dacă...

Fără a omite și unele concluzii ale studiului făcut public, săptămâna trecută, de think-tank-ul american Democracy Institute, potrivit cărora România ar putea deveni un “tigru european”, în cazul în care își continuă traseul economic actual, WSJ prezintă și performanțele României, potrivit cifrelor macroeconomice: scăderea deficitului bugetar la 2,9% din PIB în 2012, de la 5,6% din PIB în 2011; cele mai mici rate are dobânzilor la împrumuturi; scăderea CDS; ambiția de a se menține deficitul sub 3% anul viitor, precum și datoria publică sub 40% din PIB, pentru a se respecta angajamentele luate în fața UE și FMI.

Datele respective au fost prezentate în contextul în care WSJ a făcut referire și la temerile FMI legate de faptul ca țara noastră să fie tentată să crească cheltuielile publice în contextul în care 2014 este un an electoral.

Veștile pozitive menționate de publicația americană nu sunt singulare, având în vedere că și alte publicații economice au dat semnale similare cu privire la România. The Economist, prin structura sa de analiza, Economist Intelligence Unit, prognozează creștere economică de cca 2,5% pentru 2012, cifra care se regăsește și într-un raport al unei alte structuri internaționale de analiză, Business Monitor International.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel