Un viceprimar a dispărut de vineri dimineață, fiind căutat de poliție și familie.
UPDATE: Antena 3 transmite că viceprimarul, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort. În trecut, conform sursei citate, Nagy Ștefan ar fi spus, de mai multe ori, că ar vrea să-și pună capăt zilelor.
Este vorba despre viceprimarul comunei clujene Suatu, Nagy Ştefan.
”La data de 13 ianuarie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre plecarea voluntară a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Suatu. Acesta ar fi plecat de la domiciliu în cursul aceleiaşi zile. Pentru depistarea acestuia, au fost organizate acţiuni de căutare, activităţi care continuă şi în prezent. Au fost angrenaţi atât poliţişti, cât şi mijloace tehnice (drone) şi patrule chinotehnice. De asemenea, căutările sunt sprijinite de localnici, urmând a fi suplimentate de jandarmi, dar şi de voluntari din cadrul CERT”, se arată într-o informare trimisă duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.
Primarul comunei Suatu, Szobo Mihaly, spune că nu l-a mai văzut de joi pe viceprimar.
”Joi dimineaţă a venit la lucru, am discutat cu el, eu am fost la medic apoi. După-amiază a plecat acasă, am încercat să vorbesc cu el prin telefon, nu mi-a răspuns. Vineri dimineaţă nu a mai venit la serviciu, nu l-am mai văzut de atunci”, a spus primarul.
”Tatăl meu, Nagy Ștefan, a plecat de la domiciliu (comuna Suatu, Jud. Cluj) în data de 13 Ianuarie, dimineața, în jurul orei 07:00 și nu s-a mai întors acasă. La data dispariției purta salopetă de lucru de culoare albastră, o vestă neagră și era încălțat cu cizme. Rog persoanele care l-au văzut, sau au informații despre el, să mă contacteze la numărul de telefon: 0758451272 (Vă rog să sunați doar dacă aveți informații clare/sigure. Fiți OAMENI!), sau să contacteze cea mai apropiată secție de poliție”, spune fiica viceprimarului, scrie presa locală.
”Așteptăm persoanele care vor să ajute la căutare, să vină in centrul satului Suatu, în fața primăriei, duminică dimineața la 08:30. Dacă este cineva care deține dronă, ar fi de mare ajutor. Mulțumim frumos anticipat!”, a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu