Vacanță de coșmar pentru doi jurnaliști: „Concediu" demn de intrat în Cartea Recordurilor. N-am fost niciodată mai dezamăgită de un loc din România

Giorgi Ichim, redactor-șef DC Medical.ro, a avut un concediu de coșmar.

Jurnalista a povestit ce a găsit într-un loc care, cel puțin din informațiile online, părea de vis. Vacanța a fost un dezastru, iar prețul plătit unul considerabil. Totul s-a întâmplat la o cabană situată în județul Gorj, la peste 300 kilometri de Brașov. 

„Cum să călătorești 600 km, 10 ore, pentru un concediu de aproape 4 ore!? #storytime sau cum e la modă acum să zici... și da, da, pozele sunt superbe pentru că Luna le face superbe.

Cred că n-am fost mai scârbită și mai dezamăgită de o locație din România niciodată. Să dai speranțe turismului unei țări în care contează doar profitul și în care oricine își deschide acum căbănuță, cămăruță, căsuță pentru a face turism. Sigur, ca în orice afacere, descrierea trebuie să fie cea mai frumoasă, dar pe noi, realitatea ne-a lovit după sute de kilometri, oboseală și o pauză pe care o așteptam spre "concediul visurilor".

Ne-au încântat o descriere frumoasă și niște imagini care reflectau realitatea unor ani trecuți de mult și am dat de o poveste pe care proprietarii s-au speriat să o afișeze și care sună cam așa:

- suntem pet friendly (adică noi suntem iubitori de animale, nu cabana noastră)

- La locație veți găsi o pisică nemerică (nu drăgălașă și inovensivă, așa cum e descrisă de proprietariu care NU locuiesc cu ea) ce nu vă va lăsa să vă bucurați de colțurile de natură prezentate atât de frumos în imagini și descrieri, pentru care, apropo, plătiți cu totii 290 lei/zi.

- Pisica noastra vă va urmări îndeaproape pentru ca nu cumva să deteriorați suprafețele de lemn - neîngrijit de ceva ani - cu fundul, în timp ce vreți să vă relaxați și bucurați de natură.

- Mai mult, pentru o răcorire pe cinste, tot pisica noastră vă va asigura mulți scuipici, iar pentru un scrub excepțional pentru piele, vă va zgâria dacă vă așezați pe băncuța din singurul loc umbrit.

- Pe lângă pisică, avem și niște căței ai vecinilor, care vin să vă cerșească mâncare, pentru că... de ce nu.

- Cireașa de pe tort vine la pachet cu cel mai mare NEAM de viespi care bântuie intrarea în cabană și intră PRIN plasele de insecte, și ele la fel de neîngrijite.

- Stimati clienți, în cei 290 lei/zi intra și SAUNĂ GRATUITĂ!

Da, da, saună, care deși nu e trecuta în facilitățle cabanei, vine ca o surpriza din partea noastră, de la primul pas în cabană.

- Nu avem aer condiționat, chiar dacă în cabană sunt cel puțin 50 de grade și temperaturile depășesc cu mult acest număr, mai ales când urci în patul aflat la etaj. În schimb, avem un ventilator amărât care va poate lungi puțin suferința, dar noi îl consideram suficient pentru dvs!

Aaaa, și încă un detaliu bun de știut! Vă punem să vă descălțați la intrare că mna, să aveți parte de beneficiile prafului și mizeriilor necurățate direct pe șosete sau chiar direct pe tălpi, de ce nu?!

- Aaa și pentru sala de forță, dacă vreți grătar, vă rugăm să vă spargeți singuri lemnele.

- Și dacă vreți mâncare în concediu, singurul magazin e la 20 de minute distanță. Nu asta ar fi problema, dar nu luați mai mult de o sticlă de apă, un unt și o caserolă de piept de pui, pentru că frigiderul nostru e o glumă, e de mașină gen.

P.S. "sejurul" nostru ce trebuia să țină 5 zile a durat 4 ore. 4 ore și 10 ore de drum - "concediu" demn de intrat în Cartea Recordurilor. Avem un gust foooarte amar. Și pentru că sigur vor fi curioși care vor avea răbdare să citească tot, am rugat-o pe doamna să ia pisica de acolo, pentru ca ne deranjează, o zgârie pe Luna care nu-i făcea nimic, și poate unul din noi are alergie la păr de pisică, dar a spus că nu se poate, că pisica e lasată să mănânce șoarecii. Și vorbim aici despre o pisica ce este hranită cu bobițe, în timp ce șoarecii râcăiau în pereți. Din profitul nerambursabil pe care l-au făcut proprietarii de pe urma noastră, sperăm să le ajungă de un aer condiționat și un frigider”, a povestit Giorgi Ichim, redactor-șef DC Medical.

De asemenea, și jurnalistul Alexandru Ichim a povestit cum a văzut el această vacanță:

„Cum sa ai o vacanta ratata si peste 600 km facuti in doua zile, dus-intors. Plecam la o cabana situata in judetul Gorj pe undeva, la peste 300 km de Brasov. O casuta in copac, cu ciubar, la marginea padurii, “cozy”, ceva ideal pentru a ne rupe de cotidian si a ne relaxa. Departe, dar merita, am spus noi. Poze frumoase am vazut, locatie deosebita, ceva de vis.

Din pacate nu intotdeauna ce vezi in poze bate si cu realitatea. Am gasit o cabana mizerabila, fara curatenie facuta, cu gandaci morti pe jos, cu perdele si geamuri murdare, total neingrijita atat pe interior cat si pe exterior. Fara aer conditionat la cele 40 de grade care erau afara, in interior 45, insuportabil de stat.

La sosire ne-a intampinat o pisica obraznica, cica era de a casei, dar care sarea pe noi si ne tot scuipa. Nu mai zic cum reactiona Luna, catelul nostru cand o vedea. Apropo de asta, cabana se declara “pet friendly”, dar nu pt oaspetii care isi aduc animalele de companie. Am rugat proprietara sa ia pisica de acolo cateva zile cat stam, dar a spus ca nu se poate, ca prinde soarecii care umblau prin peretii cabanei. Cel mai apropiat magazin era la 20 de minute de mers cu masina si nu puteai sa iti faci provizii prea multe pentru ca nu aveai decat un frigider minuscul, mai mic decat cele de hotel. Gazda, de o aroganta si o nesimtire maxima. Cred ca ar mai fi multe de zis, dar… in fine.

Am plecat, am dormit la un hotel in Craiova peste noapte, iar astazi ne am intors acasa. Sa va mai spun de bani? Nu cred ca vreti sa stiti. Mai bine plecam o saptamana la Roma si eram mai fericiti. Evident ca politicile de cazare nu prevad rambursari, deci ne asumam si ne bucuram ca am ajuns acasa, mai obositi decat am plecat”.

Fotografii făcute de Giorgi și Alexandru Ichim:

2. -imagine fara descriere- (vacanta-2_50593600.jpg)

3. -imagine fara descriere- (vacanta-3_55471500.jpg)

4. -imagine fara descriere- (vacanta-4_02670800.jpg)

5. -imagine fara descriere- (vacanta-5_51826100.jpg)

8. -imagine fara descriere- (vacanta-8_94651000.jpg)

6. -imagine fara descriere- (vacanta-6_87803500.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel