Un deputat PSD face analiza literară a cărții lui Klaus Iohannis

Banalitatea și plictiseala paginilor semnate de liderul ACL, spune Ionuț Vulpescu, nu sunt întrecute decât de enormitatea răstălmăcirii propriei sale cariere. Ca și de performanța de a scrie și a publica în numai trei luni de zile această carte, în condițiile în care nici coperta, nici interiorul ei nu menționează existența vreunui ghost writer.

Analiza cărții "Pas cu pas" 

"Problema cărții lui Klaus Iohannis începe, totuși, de la copertă. Ca vechi cititor de autobiografii de oameni politici din toată lumea, știu că puține dintre ele sunt menite să spună adevărul. În general, însă, exceptând cazurile patologice, titlurile autobiografiilor încearcă să sintetizeze sensul unei existențe politice, semnificațiile unei vieți dedicate binelui public și servirii interesului național. Cartea lui Klaus Iohannis se intitulează, însă, inadecvat, "Pas cu pas".

Cu alte cuvinte, existența sa publică a fost o creștere pas cu pas, de la statutul de copil sas din Sibiu la cel de președinte al Partidului Național Liberal și candidat la președinția României. Pas cu pas, în românește, are mai multe conotații, printre ele fiind aceea de gândit, premeditat, programat. Dar și conotația de treptat, gradual, printr-o creștere naturală, încetul cu încetul. Cu alte cuvinte, cartea lui Klaus Iohannis încearcă să ne convingă de faptul că traseul parcurs de autorul ei ar fi fost, dacă nu scris în stele, atunci gândit de el însuși și urmat în mod consecvent, printr-o evoluție firească, evitând salturile și minimizând influențele exterioare", scrie Ionuț Vulpescu.

Iohannis și perfecțiunea germană

"N-aş vrea să fiu ireverențios, dar în autobiografia sa – folosesc acest termen pentru că, cel puțin pentru uzul discuției, plec de la premisa că autorul cărții este Klaus Iohannis –, acest lider recent al PNL nu face niciun fel de analiză politică a motivelor pentru care a fost ales primar al Sibiului. Ceea ce el numește "politica mare" nu s-a construit pe calitățile sale, așa cum crede. Ca primar al Sibiului n-a fost ales pentru valoarea sa, după cum scrie: "Cred că pentru sibienii care m-au ales prima dată primar a contat buna mea reputație, însă la fel de importantă cred că a fost și dorința lor de schimbare." (p. 45). Dorința de schimbare a fost, într-adevăr, imensă în 2000, dar îi atrag atenția scriitorului Klaus Iohannis asupra unei contradicții. Dacă sensul evoluțiilor dintre 1996 și 2000 a fost atât de bun pe cât spune la pagina 27: "în perioada de guvernare CDR și a președinției domnului Emil Constantinescu au fost cei mai buni ani pentru România", de unde să provină, atunci, "dorința de schimbare"?

În realitate, dorința de schimbare a fost, într-adevăr, uriașă în 2000, și ea s-a manifestat prin măturarea la vot a PNȚCD și a celorlalte partide componente ale CDR. La Sibiu, oamenii l-au ales pe Klaus Iohannis nu pentru "buna reputație", ci pentru că dorinței lor reale de schimbare nu i-a corespuns, din partea organizației locale a PDSR, un candidat real. Și, în același timp, pentru că în România mai funcționează încă, susținut de moștenirea regilor noștri Carol I și Ferdinand, mitul neamțului serios, din ale cărui mâini iese lucrul bine făcut. Nici biografia sa, nici prestația din ultimele luni a lui Klaus Iohannis nu s-au înscris însă în această paradigmă ilustră", mai scrie deputatul PSD.

Ce lipsește din cartea "Pas cu pas"

"Să mai remarcăm o absență. În capitolul lung (61 de pagini), consacrat mandatelor la Primăria Sibiu, despre activități economice se vorbește doar în puțin mai mult de două pagini (pp. 79-82), și acolo pentru a sublinia că pe durata crizei economice, Sibiul a suferit mai puțin decât alte orașe. Nu diletantismul comparației – "mai puțin ca alte orașe" poate însemna, și chiar înseamnă, și "mai mult ca alte orașe" – frapează aici, ci evidența faptului că aspirantul la Cotroceni nu realizează că România a ieșit din criză nu datorită turismului din Sibiu, ci a unor orașe ca Mioveni (sediul uzinelor Dacia), Slatina (sediul ALRO), Galați (sediul ArcelorMittal), Ploiești (Petrom), Continental (Timișoara), Năvodari (Rompetrol) sau Găești (Arctic). Dacă aceste mari grupuri industriale, ca și altele, din toate regiunile țării, nu reușeau să reziste crizei, singure și fără niciun sprijin de la guvernul Boc – Adriean Videanu, ministrul Economiei de atunci, este printre susținătorii lui Klaus Iohannis de azi – România s-ar fi prăbușit", mai notează Ionuț Vulpescu.

Liberalism de circumstanță

"Finalul cărții este consacrat proiectului său de președinte al României. Nu-l mai comentez. E plicticos, plin de platitudini solemne și încărcat de o frazeologie de cea mai pură extracție balcanică. Mă mărginesc să spun că asemenea fraze goale le-am auzit și la alți politicieni, liberali sau nu, dar ele nu au ce căuta într-o autobiografie, fie și politică. Programele politice ale partidelor pot fi, în lipsă de compentențe și de idei, literatură curată, dar autobiografiile nu pot fi niciodată programe politice.

Mai ales că, în gura unui politician care până în 2013 nu a avut nicio legătură cu Partidul Național Liberal, sună strident. Sună, din nou, a "proaspăt îmbogățit", care exagerează pentru că suferă de un deficit de legitimitate. Fapt remarcabil, în cartea sa, Klaus Iohannis nu ne oferă nicio explicație a lipsei sale complete de interes pentru organizațiile PNL, până în anul 2013. Și nici a faptului – fără precedent, totuși, în politica europeană de la care se revendică ostentativ – că o persoană poate ajunge prim-vicepreședinte de partid fără a fi activat, în prealabil, măcar o zi într-una din organizațiile partidului. Iar după câteva luni ca prim-vicepreședinte, fără niciun fel de realizări nici aici, să fie ales președinte și candidat la președinția țării", mai scrie deputatul PSD.

Ce ar fi trebuit să conțină cartea

Ionuț Vulpescu explică ce ar fi trebuit să găsească un cititor în cartea lui Klaus Iohannis.

"Mai degrabă despre asta am fi vrut să citim în "Pas cu pas":adică, despre o carieră construită, nu măsluită, În schimb, avem de-a face cu o poveste mistificatoare. În care se trece atât de senin şi fără explicații peste salturi inexplicabile, încât cititorul neprevenit în privinţa "talentelor pe care şi le dă autorul", va fi mirat văzându-l cum profită pas cu pas de conjunctură pentru a o transforma în merit personal", conchide Ionuț Vulpescu în Jurnalul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News