EXCLUSIV  Trei lucruri de care să ții cont dacă vrei să investești. Daniela Șerban (ARIR) vine cu recomandări pentru banii tăi / video

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Sunt oameni care pun bani deoparte, dar în ce ar trebui să investească românii pentru a-și proteja banii de inflație?

Mihai Ciobanu, redactor-șef DC Business, a întrebat-o pe Daniela Șerban, președinte ARIR, dacă investiția la bursă este o alternativă viabilă la depozitele bancare.

Daniela Șerban, președinte al Asociației Române pentru Relația cu Investitorii (ARIR), a zis că, înainte de a decide în ce investim, trebuie să ținem cont de câteva lucruri esențiale: profilul fiecăruia, toleranța la risc și să ne gândim când am avea nevoie de bani.

„Depozitele bancare sunt o primă unealtă de păstrare a banilor după ce am depășit etapa unui fond de urgență, unui fond de criză care să acopere câteva luni din traiul nostru. Apoi ne putem gândi la investiții. Când ne gândim la investiții, ne uităm la ce ni se potrivește și luăm în calcul vârsta noastră, statul, câștigul nostru, câți bani ne rămân, dacă avem copii și când vom avea nevoie de bani. Dacă suntem spre 40-50 de ani și banii ne vor trebui în 10 ani, ne gândim, de două ori, care să fie coșul de instrumente în care să investim. Nimeni nu spune că bursa se potrivește tuturor. Dar la bursă poți găsi companii pe profilul tuturor. Poți alege o companie la bursă de la care să ai un câștig constant, dar mai mic sau poți să alegi o companie care și poate crește mult, dar care poate și scădea mult. De obicei se face un profil al investitorului pentru a-ți da seama ce toleranță ai la pierdere. Dacă tu nu poți dormi noaptea pentru că acțiunea ta a scăzut cu 1% nu este bine să investești pentru că te va consuma mult prea mult”, a spus Daniela Șerban, președinte ARIR.

„Când ne gândim în ce să investim, mai contează și planul pe care îl avem, ce vrem să facem peste 10-20 de ani. Ideal ar fi să ne facem acest plan de la primul salariu... dar lucrurile acestea nu se întâmplă din tinerețe. Odată ce ne dăm seama că mai avem puțin până la pensie, putem să punem o bucată mai mare din banii noștri lunari către investiții”, a mai zis Daniela Șerban, președinte ARIR.

„Dacă avem bani să cumpărăm un apartament, îl cumpărăm. Dacă nu avem bani să-l cumpărăm, putem să cumpărăm acțiuni la un dezvoltator imobiliar sau la un fond de investiții în imobiliare. Desigur, dacă noi credem că imobiliarele reprezintă un instrument, iar românii preferă imobiliarele”, a mai zis Daniela Șerban la DC News și DC Business.

Președintele ARIR a spus că putem merge și pe diversificare: „putem avea fonduri de investiții, acțiuni, diversificare valutară, putem să avem lei, dar și dolari, poți să mergi și cu metale prețioase. Alegerea în ce investim ține de profilul fiecăruia și de când are nevoie de bani, dar și toleranța la risc”.

Daniela Șerban, președinte ARIR, interviul zilei la DCNEWS/DCBUSINESS:

Youtube video image

ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR. Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori București, ALRO, Franklin Templeton Management – Suc. București, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, TeraPlast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani. Comunitatea s-a triplat în primii 3 ani de la înfiinţare atrăgând în 2022 aproape 40 de membri, majoritatea companii listate la bursă.

„Companiile listate sau care au planuri de listare sunt în centrul preocupărilor noastre, dar, în același timp, comunicăm cu investitorii instituţionali şi individuali, le oferim un instrument util în activitatea lor – indicatorul VEKTOR, care evaluează comunicarea companiilor cu investitorii, publicat pe website-ul Bursei de Valori Bucureşti şi ARIR.

Alcătuim un ecosistem care – alături de vocile oficialilor, ale reprezentanților mediului de afaceri şi academic, ONG-uri și alte organizații – contribuie la formarea unei opinii publice avizate în subiectele incidente companiilor listate, celor care emit obligaţiuni sau investitorilor.

Ne propunem să devenim un punct de contact pentru cererea și oferta de resurse umane în domeniul Investor Relations din România”, transmite ARIR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel