Suspendarea grevei din Educație. Anton Hadăr: Oricând poate să reînceapă și cred că va fi cu mult mai multă determinare

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, a avut o intervenție telefonică la Realitatea Plus, unde a vorbit despre suspendarea grevei din învățământ.

Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, a spus că oricând greva din învățământ poate să reînceapă.

„Ieri s-a luat această decizie de suspendare. Oricând poate să reînceapă greva și cred că va fi cu mult mai multă determinare, dacă se va ajunge la situația în care noi să fim nemulțumiți de ceea ce s-a promis și ceea ce s-a scris în Ordonanța de Urgență de ieri.

Avem colegi nemulțumiți în învățământul preuniversitar și sunt mulți. Elementul democratic a primat. S-a trecut în partea cealaltă în care peste 50% au fost pentru a se suspenda greva și restul pentru a se continua greva.

A fost cel mai frumos eveniment, în sensul solidarității, din punct de vedere sindical. Nu am mai avut grevă de acest tip. Grevele nu sunt frumoase, dar oamenii au fost determinați, au fost uniți. Nu am avut așa ceva niciodată în istoria postdecembristă”, a spus Anton Hadăr, liderul Federației „Alma Mater”, la Realitatea Plus.

Amintim că luni, 12 iunie, greva din Educație a fost suspendată, după ce sindicatele au acceptat ultima ofertă de creşteri salariale venită din partea Guvernului.

VEZI ȘI: Greva se suspendă! În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată

Sindicaliștii au decis privind greva profesorilor! Răspunsul a venit după negocierile de duminică de la Guvern.

„Greva se suspendă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a: 

- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; 

-   acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/greva-se-suspenda_919347.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel