Studiu șocant pentru români: Cinci mituri despre aurul negru, aruncate în aer

Am învățat la școală că soarta războiului mondial a depins de petrolul românesc. Credem că resursele naturale fac din țara noastră un actor important în plan internațional. Se discută în spațiul public despre modificarea sistemului de redevențe, sau despre introducerea unei taxe Robin Hood, pentru companiile petroliere. Scandalul legat de exploatarea gazelor de șist a adus în prim plan teme ecologiste care nu existau acum un an sau doi, în ecuația politică. Există, însă, diferența între percepția publică și realitățile economice? Care sunt părerile consultanților, în funcție de care se iau deciziile de investiții și se calculează riscul de țară sau dobânzile la care ne împrumutăm?

 Un studiul internațional realizat recent de PriceWaterhouseCoopers  poate  clarifica unele teme intens disputate în media clasice și pe rețelele de socializare.

România este un actor important pe piața de petrol și gaze. Fals. România este un jucător de talie mică, în Europa, insignifiant pe plan mondial. Ne aflăm la nivelul Germaniei și într-o poziție comparabilă cu Italia sau Danemarca, țări pe care mulți români nici nu le cunosc ca producătoare de petrol sau gaze naturale. România produce petrol și gaze echivalente a 102 milioane de barili de petrol, anual, Germania 98 de milioane, Italia 91, iar Danemarca ne depășește, cu 114. Norvegia produce de 10 ori mai mult, iar Olanda de cinci.

România are zăcăminte mari de țiței și gaze. Fals. În România se înregistrează cea mai mică producție pe sondă din Europa și printre cele mai mici din lume. Fragmentarea este imensă: doar pentru țiței se folosesc  aproape 12.000 de sonde, aceeași producție fiind dată în Iraq de o singură sondă, iar în țările nordice de patru. Media realizată pe zi de o sondă din România este de trei ori mai mică decât în Croația, de 15 ori mai mică decât în Italia sau de 400 de ori mai mică decât în Israel.

Industria petrolieră ne va asigura nevoile energetice și în viitor. Fals. România are un grad ridicat de epuizare a zăcămintelor și un cost de operare ridicat. Gradul de epuizare a ajuns la 87%, în țara noastră, în vreme ce în Polonia este de 50%, în Norvegia de 62%, iar în Israel de doar  6 procente. Marea Britanie este comparabilă cu țara noastră, pentru că de la introducerea taxei Robin Hood nu s-au mai făcut investiții în noi exploatări. În fiecare an, producția internă s-a redus cu 10%, așa că, în circa 10 ani, dacă nu se fac investiții, românii vor fi total dependenți de importurile de petrol și gaze. Croația, care are o maturitate mai ridicată, concurează cu România pentru investiții în platforme de foraj la Marea Adriatică, anticipând succesul pe care l-a avut statul Israel în domeniu.

Investitorii vor să intre pe piața românească. Fals. Există interes, dar acesta este limitat de problemele cu care se confruntă cei care vor să facă afaceri în România și de situația rezervelor de hidrocarburi. Prospectivitatea din țara noastră este redusă: zăcămintele convenționale sunt epuizate, iar continuarea producției necesită investiții și are riscuri pentru investitori (foraje la mare adâncime, nevoia de noi tehnologii, costisitoare). În cazul zăcămintelor neconvenționale există costuri tehnologice, dar și riscuri legate de legislație. Decizii luate la Bruxelles, presiuni ale anarhiștilor, interese politice, toate cresc riscul asumat de investitori. În ceea ce privește Marea Neagră, concurența cu Adriatica nu este în favoarea României. Pe lângă riscurile geologice, coroziunea mai ridicată și topografia specifică Mării Negre, intervin costurile de transport a utilajelor (prin Bosfor) și de finanțare a unui proiect în zona noastră. Croația are, în plus, avantajul apropierii de Austria și de rețeaua europenă de transport, fără investiții suplimentare.

Redevențele sunt mai mici în România. Fals. Impresia că taxarea din România ar fi mai redusă este dată de cei care compară taxarea venitului cu taxarea profiturilor, numindu-le redevențe pe amândouă. De fapt, studiul PwC arată că singurul domeniu în care ne putem compara cu alte țări europene este în ceea ce privește taxarea. Sistemul de taxare din România aduce venituri comparabile cu cele obținute de Franța, Croația,Turcia,  Italia, pentru o producție similară. Comparația cu țările nordice nu poate fi făcută, pentru că acestea au o fragmentare mai mică a producției, costuri de operare mai reduse, la fel cele de finanțare, riscuri mai mici și maturitate mai mică a zăcămintelor. De asemenea, țările nordice sau Olanda au o administrație performantă, astfel că pot controla mai eficient companiile, evitând pierderile pe care le-ar cauza un sistem de taxare a profiturilor, nu a producției. O creștere a redevențelor, arată PwC, ar duce la o situație similară celei din Marea Britanie-reducerea investițiilor și epuizarea rapidă a zăcămintelor exploatate în prezent, cu accentuarea declinului producției. Dimpotrivă, țările care doresc să descopere și să folosească noi zăcăminte, pentru a nu depinde de importuri, reduc nivelul redevențelor, chiar până la zero.

Vezi AICI Sisteme de impozitare aplicabile în industria producătoare de petrol şi gaze 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News