Iată o parte din dialogul dintre Ioana Bentoiu și Ionuț Vulpescu:
Ioana Bentoiu, experiment social: „Vorbiți cu un șofer de taxi din București, unul care chiar are dialog. Eu ador să fac lucrul acesta. Sunt oamenii cei mai informați din lume. Știu tot. Atâta doar, că pentru ei, o informație corectă sau un fake e cam același lucru.”
I.V.: V-am văzut în urmă cu câteva luni deja la Ateneu, cu prilejul morții lui Valentin Gheorghiu. Mare pianist. Iată că am trecut de Festivalul Enescu, e prima ediție când Valentin Gheorghiu nu are legătură cu Festivalul. Din 1958 și până astăzi, o pierdere extraordinară. Știu că au fost prieteni, erau în relații foarte bune părinții dvs., Pascal Bentoiu și Valentin Gheorghiu. Pe de altă parte, mama dvs. vorbește despre civilizația cărții. Credea în civilizația cărții, și atunci încă nu era această ispită a tehnologiei și a tehnologizării. Sunt niște repere, niște valori, oamenii aceștia, ai unei lumi îndepărtate și apuse, care nu mai spun nimic celor de astăzi, sau ele continuă să fie repere, modele, pentru cei de astăzi?
I.B.: Pentru mine, ele ar trebui să continue să fie repere. Am avut o profesoară care mi-a spus o frază care mi-a rămas toată viața: „Nu știi ce noroc ai că te-ai născut într-o casă în care sunt cărți.” Și eu într-adevăr, am avut, am înotat în cărți. Și acum înot în cărți. Și când eram mică și nu le puteam citi și aveam doar lecturile mele de fetiță, mă uitam la cotoarele cărților, unele îmi plăceau, altele nu îmi plăceau, îmi spuneam: „asta o să citesc, asta nu o să citesc”. Există o familiaritate cu obiectul carte, care este formidabilă, cu hârtia, cu mirosul cărții. Cum vrei să ai asta pe un telefon sau o tabletă? Imposibil. Pentru mine astea sunt lucruri... înțeleg că poți să citești, că este argumentul nu am loc, sau că pot să transport o întreagă bibliotecă cu mine, ok. Dar chiar te uiți la ea? Cărțile sunt foarte, foarte importante. Sunt persoane tinere pe care le cunosc și acum, le-am cunoscut în România, mai tinere ca mine, și care sunt total fascinate de cărți. Nu trebuie să spunem că totul este tehnologie pe lumea asta. Tehnologia ce aduce? Nu aduce cultură. Aduce de multe ori informație. Vorbiți cu un șofer de taxi din București, unul care chiar are dialog. Eu ador să fac lucrul acesta. Sunt oamenii cei mai informați din lume. Știu tot. Atâta doar, că pentru ei, o informație corectă sau un fake e cam același lucru. Și atunci nu mai faci diferența. Nu mai face nimeni diferența. Cultura e informație trecută prin filtrul gândirii, al analizei. Dacă nu ai această cultură a cărții, nu știu exact ce se poate întâmpla cu spiritul uman a la longue.
Ioana Bentoiu, despre lipsa de concentrare a generațiilor actuale: „Noi avem concentrarea dintre două publicități. La un moment dat se rupe firul.”
I.V.: Ați făcut Conservatorul la București. Dacă facem o analiză a Conservatorului de atunci și a celui de acum, cum le-am vedea?
I.B.: Nu cunosc bine Conservatorul de acum, dar am asistat odată la un curs, acum câțiva ani, și mă interesa foarte mult. Era o harababură în ora aceea, incredibilă. Odată la trei minute intra cineva pe ușă, întrerupea cursul, zicea ceva, bietul cântăreț care era acolo, făcând o vocaliză, se îneca și îl vedeai negru la față că nu putea să își continue treaba, ieșea unul, venea altul, doamna Slătinaru se pierdea un pic în toate politețurile astea pe care trebuia să le facă; probabil și dumneaei i-ar fi plăcut mai mult să poată să lucreze. Așa ceva era cu totul imposibil când aveai un curs cu Arta Florescu sau înainte de Arta Florescu, cum am avut-o eu, pe Emilia Petrescu profesoară. Era imposibil! Nu îndrăzneai să faci așa ceva!
I.V.: Disciplină...
I.B.: Disciplină dar și concentrare! Noi avem concentrarea dintre două publicități. La un moment dat se rupe firul. Cum poți să înaintezi în gândire, să aprofundezi gândirea, dacă nu uiți total timpul sideral? Nu îl știi! Ești acolo, poate să fie cine știe ce zgomot alături, nu contează!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
