Roşiile cu ţugui, BOMBA de care trebuie să ne ferim

În ultimii ani, piețele din România sunt invadate cu roșii al căror format nu era cunoscut. Este vorba despre acel țugui despre care cercetătorii trag un semnal de alarmă, din cauza folosirii substanțelor chimice în exces pentru a ajunge la o coacere rapidă. 

"Apariția acestui tugui în zona vârfului fructului indică faptul că fructul a fost stimulat și prin stimulare repetată el s-a acumulat", declara Marcel Costache, directorul general al Institutului de Legumicultură și Floricultură de la Vidra.

În cazul roșiilor cu chimicale apare un spațiu între miez și coajă. Roşiile cu moţ sunt cele mai periculoase, pentru că sunt tratate cu mult ETREL, moţul fiind chiar o malformaţie a fructului. Acesta ascunde, de altfel, mult erbicid. Țuguiul se formează  din cauza folosirii în exces a unei substanțe chimice.

"Anterior apariției normelor europene în domeniul agriculturii, Ethrel-ul era la mare căutare, însă se folosea doar pe culturile de tomate destinate industrializării. Însă, inventivi cum sunt românii, cei din solarii au constatat că, dacă aplici Ethrel-ul, poți ieși cu roșiile pe piață cu circa 2 săptămâni înainte, când prețurile sunt mult mai bune", spune reprezentantul ILFV.

Citește și: Dieta cu roșii: 5 kg mai puțin într-o săptămână

Roșiile sunt stropite cu chimicale precum ETREL sau erbicidul  24D (stimulent și pesticid de tip hormonal), care colorează legumele. Prafurile nu se găsesc în magazine, dar se vând la negru, chit că sunt periculoase.

Legumele stropite cel mai des de țărani sunt roșiile, castraveții, ardeii sau pătlăgelele vinete. Roșiile sunt printre puținele produse agricole care pot indica, prin proprietățile lor fizice, prezența unor pesticide cancerigene în exces.

În acest moment este greu  de determinat dacă produsele agricole au reziduuri toxice la suprafață sau în interior. Doar o analiză făcută într-un laborator specializat poate atesta cantitatea de pesticide existentă în legume și fructe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel